Geoană se destăinuie: ”Știu prin ce trece Ponta. La mine a fost şi mai greu”
Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, marţi, că nu vrea să fie în pielea lui Victor Ponta după ce acesta a pierdut alegerile prezidenţiale.
"Vă spun că am văzut filmul ăsta şi în 2004 şi în 2009. Evident că este o dezamăgire firească şi nu vreau să fiu în pielea lui Ponta, pentru că momentul în care ţi se confirmă o astfel de situaţie şi la o diferenţă atât de mare, nu a fost uşor. De aceea, omeneşte vorbind, sunt alături de el pentru că ştiu prin ce trece. Nu e un moment uşor pentru nimeni", a spus Geoană.
Senatorul PSD a arătat că în cazul său a fost şi mai greu, diferenţa fiind dată de faptul că el a câştigat de fapt alegerile, în timp ce Ponta le-a pierdut la o diferenţă de un milion de voturi.
"Pentru mine a fost şi mai greu pentre că eu de fapt am câştigat. Atunci vă daţi seama că la mine, după momente de euforie pe scenă, pe care vi le aduceţi aminte cu toţii, la mine a fost probabil şi mai greu. Una e să te duci la culcare ştiind că eşti preşedinte şi să te scoli cu domnul Băsescu reinventat de o manieră sistematică şi alta e să pierzi la un milion de voturi diferenţă", a spus Geoană.
El a făcut apel la colegialitate faţă de Ponta. "Cred că şocul domnului Ponta este important şi de aceea mă feresc să mă reped către concluzii personale. Avem nevoie de acest moment de colegialitate şi de găsire a noi soluţii, de a stabiliza guvernarea, partidul, dar şi pentru a găsi soluţia pentru viitor", a spus Geoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News