Data publicării:
Reacția lui Geoană când a aflat că Ponta nu l-a votat în 2009
Mircea Geoană s-a arătat extrem de supărat din cauza unei declarații făcute de Victor Ponta. Premierul a spus că în anul 2009 l-a votat în primul tur pe Crin Antonescu și abia în turul al doilea l-a ales pe Mircea Geoană.
"Îi las pe membrii noștri de partid și pe votanți să judece o astfel de atitudine a domnului Ponta. Cu sau fără votul său, în primul tur, în 2009, am câștigat peste trei milioane de voturi. În al doilea tur, am câștigat peste cinci milioane de voturi. Este singurul lucru pe care vreau să-l spun astăzi: judecata aparține în mod exclusiv milioanelor de români care au votat culorile PSD în 2009", a spus Mircea Geoană, vizibil deranjat de declarațiile lui Victor Ponta.
VEZI ȘI: Victor Ponta, dezvăluire surprinzătoare: Am votat cu ANTONESCU. Îl consideram schimbarea de care are nevoie România
Liderul PSD Victor Ponta, şef de campanie al lui Mircea Geoană la prezidențialele din 2009, a declarat, joi, în contextul unei discuții despre prezidențiale, că în 2009 a votat în primul tur al alegerilor cu Crin Antonescu, iar cu Mircea Geoană, candidatul PSD, abia în turul doi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News