Data publicării:
Geoană explică de ce a lipsit de la Craiova, când Ponta și-a anunțat candidatura
Mircea Geoană a lipsit marți, 29 iulie, de la Consiliul Național de la Craiova, moment în care Victor Ponta și-a anunțat candidatura pentru prezidențiale.
Mircea Geoană a spus că a fost nevoit să participe la o aniversare în familie, acest lucru împiedicându-l să participe la evenimentul organizat de PSD.
vezi și: Maria Manoliu a murit. Victor Ciutacu: Încă sunt sub șocul acestei vești
"Nu am putut fi putut alături de colegele și colegii mei la Consiliul National de la Craiova, o importantă aniversare reținându-mă alături de familie. Până la și după Congresul PSD din septembrie, sper să pot contribui la un proiect care să reunească toate energiile pozitive ale partidului și ale națiunii și la alegerea unui președinte de stânga. Alegerea pe care o vom face în noiembrie pentru viitorul președinte al României este cea mai importantă decizie din ultimul sfert de veac de democrație regăsită. În aceste vremuri de răscruce, pline de riscuri dar și imense oportunități, cel care va conduce destinele României va trebui să reunifice națiunea după ani lungi de dezbinare, asigurând protejarea intereselor noastre naționale, creștere economică aducătoare de locuri de muncă și prosperitate, mai puțină sărăcie și inegalități, încredere în forțele proprii și respectul celorlalți față de ceea ce suntem și reprezentăm în Europa și în lume", a scris Mircea Geoană pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News