Geoană: Diferenţa de moral dintre trupele ruse şi cele ucrainene, zdrobitoare în favoarea ucrainenilor
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Facebook / Mircea Geoană
Foto Facebook / Mircea Geoană
Diferenţa de moral a trupelor ruseşti şi a celor ucrainene este absolut zdrobitoare în favoarea ucrainenilor, a declarat, miercuri, Mircea Geoană. 

Potrivit acestuia, armata ucraineană este „mult mai agilă, mult mai suplă, mult mai adaptată războiului modern”.

„Armata Federaţiei Ruse este în continuare o armată de tip post-sovietic, cu tot ce înseamnă echipamente, comandă şi control, doctrină militară şi filosofie militară, în timp ce armata ucraineană, cu sprijinul nostru, după 2014, după invazia şi anexarea ilegală a Crimeei, este o armată modernă, de tip occidental, de tip NATO, de unde şi diferenţa de calitate a modului în care execută operaţii de război cele două părţi. Asta nu înseamnă că Federaţia Rusă nu are în continuare capabilităţi importante, nu are în continuare elemente care să fie preocupante pentru Ucraina şi pentru noi, dar, dacă ne uităm la modul în care cele două tipuri de sisteme militare funcţionează, Ucraina este mult mai agilă, mult mai suplă, mult mai adaptată războiului modern”, a spus Mircea Geoană.

De asemenea, acesta s-a referit şi la moralul celor două forţe combatante. „Şi mai este un lucru care depăşeşte tipul de armament, tipul de muniţie, cât de precis loveşte artileria unei părţi sau celeilalte părţi. Este elementul intangibil al moralului trupelor şi al moralului populaţiei. Într-un fel îţi aperi ţara şi te lupţi pentru ţara ta şi într-un alt fel te duci într-o aventură militară într-o ţară în care nu înţelegi de ce ai fost trimis acolo. Diferenţa de moral a trupelor ruseşti şi a celor ucrainene este absolut zdrobitoare în favoarea ucrainenilor. Asta nu înseamnă că războiul nu este complicat, că nu este durată şi că nu vedem elemente politice care să indice terminarea prea rapidă, aşa cum ne-am dori, a acestui război”, a adăugat secretarul general adjunct al NATO.

Mircea Geoană a dat asigurări că alianţa militară pe care o reprezintă va continua să susţină, din toate punctele de vedere, Ucraina

„Vom continua să îi ajutăm. Este şi interesul nostru şi credem că bravura şi sacrificiul ucrainenilor vor primi din partea noastră sprijin militar, financiar, economic, moral, politic, aşa cum se întâmplă de-o manieră ireproşabilă în acest moment”, a afirmat Geoană, citat de Agerpres.

Oficialul NATO s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanţii conducerii Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale şi cu operatori din cadrul Batalionului 51 Operaţii Speciale 'Vulturii', cu care a discutat despre capabilităţile Forţelor pentru Operaţii Speciale. De asemenea, acestuia i-au fost prezentate standuri cu armament, echipamente şi tehnică militară şi un moment tactic specific Forţelor pentru Operaţii Speciale.  

Citește și...

Mircea Geoană, întrebat ce şanse are Klaus Iohannis să ocupe o funcţie în NATO

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a fost întrebat ce șanse are Klaus Iohannis să ocupe o funcție de conducere la NATO.

„Din câte ştiu eu, discuţiile cu privire la succesiunea la conducerea NATO încă nu au început. Dar, încă o dată, deciziile cu privire la NATO sunt luate de către statele aliate şi, în momentul potrivit, aliaţii vor lua o decizie cu privire la viitorul secretar general când acest post va deveni liber şi acest moment îl vom vedea în perioada următoare”, a spus Mircea Geoană.  

„Stoltenberg a fost și este un secretar general de mare succes. Liderii Alianței, la summitul NATO din martie, i-au solicitat să mai stea la conducerea în NATO cel puțin încă un an. În acest moment, domnia sa se bucură de un respect, de o notorietate, de o experiență la vârf în NATO care sunt absolut excepționale", a mai declarat Mircea Geoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel