Data publicării:
Geoană recunoaște că se gândește să candideze la prezidențiale: Sunt tot mai înclinat când văd această oligarhie
Mircea Geoană insistă că nu și-a folosit vreodată funcția din NATO pentru a influența opinia publică asupra sa.
Acesta spune că a ajuns secretar general adjunct al Alianței pentru că este foarte bun la ceea ce face și pentru că lumea îl apreciază. „Nu-ți dă jobul de pomană. Apropo, eu sunt primul din Est care ocupă un post de conducere la vârful NATO. Când mă duc și vorbesc cu oamenii din România și încerc să-i liniștesc, că sunt preocupați, fac campanie sau îmi fac datoria de lider NATO și de cetățean român?”, a transmis Geoană la Digi 24, duminică seara.
Politică sau intenții bune?
„Atunci când mă duc să spun că e nevoie să investim în Armata Română, că trebuie să ne facem datoria, este o chestiune de campanie politică sau o obligație a unui lider politic care a văzut și știe multe în această carieră lungă?
Sunt singurul lider politic activ din România care a fost martor ocular și a contribuit și la parteneriatul strategic cu SUA, și la intrarea NATO am ridicat steagul României, am încheiat negocierile la UE”, a adăugat el.
Integrarea în NATO și UE nu a stârpit corupția
„Și eu am crezut, ca mulți alții, că odată cu integrarea euroatlantică drumul către prosperitate, respect și o viață prosperă pentru toți românii se va întâmpla aproape natural. M-am înșelat. A venit clipa să spunem că România are nevoie de afirmare euroatlantică, trebuie să fim în centrul acestei acțiuni, și nu am să încetez să vorbesc despre țara mea, pentru țara mea și despre valorile occidentale: democrație, libertate și domnia legii.
Este ceva greșit să vorbești despre domnia legii ca valoare fundamentală a NATO atunci când vezi încă prea multă corupție în țara ta, este o problemă politică? Nu, e o problemă de obligație morală și civică pentru orice om care ține la țara și la reputația lui”, a mai spus Geoană.
Geoană numește liderii României drept oligarhi politici
Acesta a continuat: „Vorbind pe un ton puțin mai relaxat, credeți că cineva de la NATO stă să intre în jocul acesta penibil pe care unii de acasă încearcă să-l joace pe această zonă. Nu-mi fac campanie pe spatele NATO. (...) Dacă după ce voi termina jobul de la NATO am să mă hotărăsc – sunt tot mai înclinat să o fac – să revin și să slujesc țara mea, așa cum am făcut toată viața, atunci lucru am să-l fac la momentul potrivit, în condiții perfect transparente și fără niciun fel de ambiguitate.
Văzând cum merg lucrurile – și înțelegând că există în clipa de față o încercare transparentă din partea acestor oligarhii politice să-și impună viitorul președinte și să-și perpetueze acest regim politic pentru încă 10 ani – eu cred că acest lucru este inacceptabil pentru interesul românilor. Sunt tot mai înclinat să mă gândesc tot mai serios”.
„În cartea mea vedeți un pic viziunea mea pentru viitorul țării. Am început să adun o echipă de profesioniști de top care să mă ajute, în caz că mă hotărăsc, să am un proiect național bine documentat, cu oameni de bună calitate de acasă și din diasporă, iar dacă va fi să iau această decizie finală pe care încă nu am luat-o”, a mai spus numărul 2 din NATO, o va anunța public.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News