Astăzi, angajații din penitenciare au ieșit îi stradă pentru a-și striga nedreptățile. Acestea țin în principal de neachitarea drepturilor salariale și de faptul că există deficit de personal. În tot acest timp, s-au găsit bani pentru majorări substanțiale, de aproximativ 70% a salariaților din Executiv și Administrația Prezidențială.
”România, domnule Cazanciuc, a avut penitenciare de exterminare. Acum observăm că, sub conducerea dumneavoastră, avem în continuare un sistem de penitenciare care îi dezumanizează atât pe condamnați, cât și pe cei care lucrează în sistem. Drept dovadă stau condamnările pe care le-a suferit statul român la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO). Numai anul trecut Romania a fost condamnată de magistrații de la CEDO, să plătească 196.400 de euro unor condamnați, ca despăgubiri pentru condițiile din închisori. Avân în vedere batjocura la care sunt supuși angajații sistemului penitenciar, precum și condițiile inumane din închisorile românești, P.S.RO îi cere domnului fost procuror, actual Prim Ministru Victor Viorel Ponta, să-l demită pe Ministrul Justiției și să îndrepte aceste nereguli”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol