Data publicării:

Geoană: 9 milioane de români la vot, aproape imposibil

Autor: florin, Florin Pupăză | Categorie: Arhiva
WhatsApp
mircea_geoana
mircea_geoana

Alegeri prezidentiale 2024

Senatorul PSD Mircea Geoană consideră că ar fi mai prudent ca referendumul privind revizuirea Constituţiei să aibă loc în momentul intrării în vigoare a legii privind pragul de 30%, punctând că în prezent riscul de a nu valida această consultare naţională este mai mare decât amânarea acesteia.

"Nouă milioane de români care să vină la vot pentru modificarea Constituţiei mi se pare un obiectiv extrem de greu de atins, dacă nu imposibil. De aceea, evident, conducerea USL va trebui să ia o decizie după anunţul acestui an sabatic pe care Curtea Constituţională ni l-a introdus în dezbaterea cu privire la referendum. Cred că politic şi practic ar fi mai prudent să avem un referendum atunci când pragul va fi de 30%, pentru că şi la un prag de 30% ar trebui să vină 5,5 milioane de români să voteze referendumul. Chiar şi aşa, nu este o cifră uşor de atins. Ţineţi minte că la alegerile parlamentare din decembrie anul trecut pentru USL au votat 4,3 milioane de români. Deci, pe lângă votanţii USL, dacă ar veni toţi la vot la referendum ar trebui să mai găsim încă un milion şi ceva de cetăţeni care să vină să îşi exprime opinia la referendum", a spus Geoană.

Avertizează asupra riscului ca referendumul pentru noua Constituție să nu fie validat nici în condiţiile unui prag de 30%

"În condiţiile în care acest subiect a devenit din păcate un subiect de profundă divizare politică, în loc să fie un efort de unificare la nivel politic şi de opinie publică, când biserica sau nu ştiu ce fel de minorităţi încearcă să se anihileze reciproc, riscul ca şi la 30% să nu treacă referendumul este destul de important. Dacă ar fi să recomand sau să sugerez o atitudine, cred că riscul de a nu valida referendumul este mai mare decât riscul de a amâna referendumul într-un moment mai propice din punct de vedere politic şi electoral", a conchis senatorul PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel