Data publicării:

Generalul Mîndrescu, despre situația ostaticilor israelieni ținuți chiar în spitalul Al Shifa: "E o întrebare care se găsește pe buzele tuturor"

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Politica
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

"Statele Unite arată care sunt nevoile internaționale, faptul că simpatia pe care Israelul a avut-o se erodează, e inevitabil. Pleacă din consecințele care apar fără discuție în momentul în care lupta se desfășoară într-o zonă precum Gaza."

Generalul Mircea Mîndrescu, fost comandant NATO, a comentat, în direct la Antena 3 CNN, declarațiile armatei israeliene și ale premierului Benjamin Netanyahu în legătură cu ținerea ostaticilor chiar în spitalul Al Shifa din Gaza.

În comentariu s-au punctat teme precum presiunile "din spatele ușilor închise", simpatia în descreștere pentru cauza israeliană și consecințele ce o să apară inevitabil.

Simpatia pe care Israelul a avut-o se erodează

"Foarte mult contează, cu adevărat, ceea ce spun americanii. Au interese globale și este firesc. Și presiunea pe care o exercită în spatele ușilor închise contează extrem de mult. Acolo are loc adevăratul schimb de idei. Pe de o parte, Statele Unite arată care sunt nevoile internaționale. Faptul că simpatia pe care Israelul a avut-o se erodează.... E inevitabil. Pleacă din consecințele care apar, fără discuție, în momentul în care lupta se desfășoară într-o zonă precum Gaza - o zonă urbană și extrem de populată. Pe de altă parte, Israelul o să vină, evident, cu argumente de ordin operațional, tactic, militar.

Acum, este momentul să mergem și să desființăm structurile și elementele umane ale Hamasului, pentru că probabil raționamentul este că, dacă nu o să facem așa, o să închidem doar un capitol, dar nu toată cartea. Aici va fi o luptă de argumente, dar, la un moment dat, apreciez că israelienii vor fi nevoiți să facă o pauză și, de asemenea, să fie mai permisivi în ceea ce privește populația civilă din Gaza", a spus Mircea Mîndrescu.

O întrebare care se găsește pe buzele tuturor

Întrebat de ostatici, dacă mai sunt în viață sau câți din ei mai sunt în viață, generalul a susținut că  "e o întrebare la care nu putem răspunde noi. E o întrebare care se găsește pe buzele tuturor. Știm că sunt peste 240, dar cine știe? Pot apărea surprize. De asemenea, știm că Hamasul spune că o parte dintre ei au murit în bombardamente, din cauza loviturilor pe care Israel le-a aplicat Hamasului. Vedem Israelul că a găsit două trupuri neînsuflețit -  al unei doamne de 60 de ani și corpul unui soldat, o tânără de 19 ani care. Au fost găsite în apropiere de spital. Probabil sunt cifre intermediare. Nu știm care le este soarta. Nu avem certitudinea că lipsa acestor informații înseamnă neapărat ceva bun."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel