Data publicării:

Generalul Georgelin, șeful misiunii de restaurare a catedralei Notre-Dame, a murit într-un accident montan

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Generalul Jean-Louis Georgelin a murit la vârsta de 74 de ani după ce a căzut într-o prăpastie în Ariege, Franța.

Generalul Jean-Louis Georgelin, care a coordonat lucrările de restaurare a catedralei Notre Dame din Paris după incendiul devastator din 2019, a decedat în urma unui accident montan în Pirineii francezi, au confirmat sâmbătă autorităţile, conform Agerpres.

Georgelin, în vârstă de 74 de ani şi pasionat de drumeţii, ar fi alunecat şi ar fi căzut în prăpastie lângă portul Faustin, situat la 2.650 de metri altitudine, în departamentul Ariege (din sudul Franţei, în regiunea Occitania - n.r.), au relatat surse din Jandarmerie, citate de France Televisions. “PGHM (plutonul de jandarmi de munte - n.r.) a intervenit pe versanţii Muntelui Valier (…) şi a găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat care a fost identificat oficial ca fiind generalul Georgelin”, a declarat un reprezentant al parchetului local, adăugând că se crede că este vorba de un accident.

Macron l-a desemnat în frunta restaurării Notre Dame

Generalul, care a ocupat funcţia de şef al Statului Major General al Armatei Franceze între 2006 şi 2010, a fost desemnat în decembrie 2019 de preşedintele Emmanuel Macron la conducerea organismului public creat pentru conservarea şi restaurarea catedralei Notre Dame.

Rolul său de preşedinte era să asigure buna desfăşurare a lucrărilor, respectând termenele stabilite, şi să comunice publicului şi donatorilor despre evoluţia lucrărilor.

După incendiul din 15 aprilie 2019 care a distrus una dintre cele mai simbolice clădiri ale Parisului, obiectivul este redeschiderea acesteia pentru cult şi vizitare la sfârşitul anului 2024.

Cum a reacționat președintele Franței

Preşedintele Macron a fost printre primii care au reacţionat la moartea militarului francez, postând un mesaj pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter) în care a subliniat că, “odată cu moartea generalului Jean-Louis Georgelin, naţiunea îşi pierde unul dintre marii săi soldaţi. Franţa (îşi pierde) unul dintre marii săi slujbaşi. Şi Notre Dame (îl pierde) pe artizanul renaşterii sale”.

Georgelin absolvise prestigioasa academie Saint Cyr, unde intrase în 1967 şi optase pentru infanterie. El a fost comandant al regimentului de infanterie Mutzig înainte de a se alătura Statului Major al Armatei.

După ce a fost avansat la gradul de general de brigadă în 1997, Georgelin s-a alăturat Forţei de Stabilizare pentru fosta Iugoslavie (SFOR).

În 2006, Georgelin a devenit şeful Statului Major al Armatei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel