Geamanduri macabre pe litoralul românesc. A început montarea unor balize în formă de cruce / video
Operatorii de plaje de pe litoralul românesc au primit din partea Fundației pentru SMURD geamanduri în formă de cruce pentru a speria turiștii care se vor avânta in Marea Neagră.
Toţi operatorii de plaje sunt obligaţi ca, pe lângă geamandurile existente, de culoare portocalie, care avertizează turiştii să nu înoate dincolo de ele, să monteze şi unele sub formă de cruce.
„Pericol de înec după acest punct. 30 de oameni au murit anul trecut după ce au depăşit geamandurile. Întoarce-te acum!“, scrie pe ele.
Noile geamanduri au fost achiziţionate de Fundaţia SMURD, fondată de secretarul de stat MAI Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Acestea au costat 2,499.3675 lei cu TVA. Până în prezent, geamandurile au fost montate la Eforie şi Vama Veche.
În fiecare an, zeci de turişti mor înecaţi pe litoralul românesc. Pe lângă teribiliştii care se avântă în valuri, deşi salvamarii arborează steagul roşu, semn că scăldatul este interzis, mulţi cad victimă unei ape liniştite, intrând să se îmbăieze fără să ştie că au anumite probleme de sănătate, cum ar fi o tensiune mare, scrie Adevărul.
”Trenurile Soarelui” revin la CFR Călători - legături directe între Marea Neagră și Delta Dunării
Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării începând cu data de 10/11 iunie până pe 11/12 septembrie 2022, informează CFR Călători, într-un comunicat de presă transmis, marţi, Agerpres.
"Din 10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării până la data de 11/12 septembrie 2022. Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur", se menţionează în comunicat.
Astfel, timp de trei luni, 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele oraşe vor avea ca destinaţie/plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia.
De asemenea, 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur (15 perechi din Bucureşti Nord, 12 perechi din Bucureşti Băneasa - din care trei perechi nu trec prin staţia Bucureşti Nord, o pereche din Bucureşti Obor).
Călătoriile în Deltă vor începe de pe 11 iunie
Potrivit sursei citate, pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie 2022, trenurile IR 1981/ R 8653 şi R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă Bucureşti Nord - Tulcea Oraş şi retur pe întreaga durată a sezonului. În plus, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraş şi retur cu trenuri dinspre Bucureşti sau Constanţa.
Durata călătoriei pe ruta Bucureşti - Constanţa este, în medie, de circa 2 ore şi 20 minute.
CFR Călători precizează că toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate, majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 12 ani. Totodată, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cuşetă.
Trenurile IR 1992 şi IR 1990 Timişoara Nord/Reşiţa Nord - Mangalia şi retur au în compunere şi vagoane de dormit climatizate, iar trenurile IR 1941 şi IR 1942 Satu Mare/Baia Mare/Cluj Napoca/Târgu Mureş - Mangalia şi retur au vagoane prevăzute cu spaţiu amenajat pentru activitatea de bar (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News