Gazprom reduce livrările de gaze către Engie
Engie a fost informată de Gazprom că livrările de gaze vor fi reduse, începând de marţi.
Gazprom a informat Engie în legătură cu reducerea livrărilor de gaze, începând de marţi, din cauza dezacordului dintre părţi privind aplicarea unor contracte, a anunţat grupul francez de utilităţi, transmite Reuters.
"Aşa cum am anunţat anterior, Engie şi-a asigurat deja volumele necesare pentru a-şi îndeplini angajamentele faţă de clienţii săi şi faţă de propriile sale cerinţe şi a adoptat câteva măsuri pentru a reduce semnificativ orice impact direct fizic şi financiar care ar putea rezulta în urma întreruperii livrărilor de gaze de către Gazprom", se arată comunicatul firmei franceze.
Luna trecută, Engie a încheiat un contract pe trei ani cu firma de stat algeriană Sonatrach privind preţul gazelor ce vor fi livrate prin gazoductul submarin Medgaz, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an. Sonatrach şi Engie "au ajuns la un acord privind contractul de furnizare şi vânzare a gazelor naturale prin Medgaz".
Contractul dintre cele două companii, încheiat încă din 2011, asigură aprovizionarea Engie cu gaze naturale de către Sonatrach, prin gazoductul Medgaz.
Cu ocazia semnării acordului, Sonatrach şi Engie au confirmat şi "intenţia lor de a extinde parteneriatul în domeniul gazelor naturale lichefiate (GNL) şi al gazelor naturale. Engie este un jucător major economic în Algeria, în special pe segmentul de explorare şi producţie a gazelor naturale, fiind şi principalul cumpărător al ţării de GNL.
Luni, vicepreşedintele Engie Claire Waysand a anunţat că firma franceză este în negocieri cu Sonatrach privind potenţiala majorare a exporturilor de gaze către Franţa pe termen mediu spre lung şi nu doar pentru această iarnă.
De asemenea, Claire Waysand a dat asigurări că Engie are "suficiente volume de gaze" pentru această iarnă, scrie Agerpres.
Ungaria nu se lasă: "Vă convine sau nu, vom continua negocierile cu ruşii"
Ungaria va continua negocierile cu Rusia pentru obţinerea de rezerve suplimentare de gaze naturale şi se aşteaptă ca luna viitoare să semneze un contract cu compania rusă Gazprom pentru suplimentarea livrărilor, a declarat luni ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.
Oficialul ungar s-a întâlnit luna trecută la Moscova cu omologul său rus, Serghei Lavrov, cu care a discutat despre posibilitatea de suplimentare cu 700 de milioane de metri cubi de gaze naturale, pe lângă livrările obişnuite dinspre Rusia, făcute prin gazoductul Turkstream.
"Vă convine sau nu, vom continua negocierile cu ruşii privind creşterea livrărilor de gaze naturale către Ungaria. Există o ofertă de creştere a livrărilor, vom stabili în detaliu asta cu Gazprom în următoarele zile şi vom semna un acord în baza căruia vorm obţine livrări zilnice majorate", a declarat Peter Szijjarto în cadrul unei întâlniri de afaceri, scrie Rdaor, citând BBC.
Oficialul ungar nu a dat detalii privind cantităţile sau preţul livrărilor. La 1 august, Ungaria avea în rezervoare 51% din totalul capacităţilor de stocare, potrivit informaţiilor de la autoritatea de reglementare a energiei. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News