Data publicării:
Garda Națională SUA, trimisă la granița cu Mexic
Misiunea Gărzii Naţionale americane trimisă la frontiera mexicană este pe cale să fie extinsă, a anunţat marţi ministrul pentru securitate internă a SUA, Kirstjen Nielsen, informează miercuri AFP.
Nielsen a declarat la postul Fox News că 1.600 de membri ai Gărzii Naţionale sunt în prezent postaţi la această frontieră, număr ce va ajunge la 2.200 pentru a putea răspunde noilor responsabilităţi ale gărzii.
Măsura, până la construirea zidului
Preşedintele american Donald Trump, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale o prioritate, a declarat în aprilie că va trimite mii de soldaţi ai Gărzii Naţionale la frontiera sudică a SUA, unde aceştia ar putea rămâne până la construirea zidului, promisiune a campaniei sale electorale.
"Iniţial, ne-am concentrat pe susţinerea patrulelor de frontieră, însă acum am extins" rolul gărzii, trupele supraveghind de asemenea punctele de intrare şi ocupându-se de misiuni de informaţii şi analiză, a declarat Nielsen.
După decizia lui Trump, până la 4.000 de gărzi ar putea fi desfăşurate în total de-a lungul frontierei cu Mexicul, care se întinde de-a lungul a patru state americane, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News