Data publicării:
”Garda” lui Rareș Bogdan de la nivelul PE! Cu cine s-a întărit europarlamentarul liberal
Rareș Bogdan este europarlamentar PNL și prim-vicepreședinte al partidului. El s-a întărit în PE cu șapte asistenți, cinci acreditați și doi locali.
Călina-Diana Bercean este cea care deschide lista consilierilor lui Rareș Bogdan. Călina Berceanu a fost editor al emisiunii ”Jocuri de Putere” de la Realitatea TV, emisiune ce era realizată de Rareș Bogdan. Google ne arată că Rareș Bogdan, în octombrie 2018, distribuia o postare a Călinei Berceanu, în care aceasta se refera la jurnaliștii care nu sunt critici sunt slugi și viermi. Iată postarea:
Lista este continuată de Monica Opricescu, fost consilieră a lui TRU în PE.
De asemenea, Rareș Bogdan are o ”grupare” de trei asistenți acreditați, formați din Adriana Roxana Andronic - sora jurnalistului Dan Andronic, Elisabeta Ana Covaci, care se află în PE de peste 9 ani, începându-și experiența profesională acolo în urma unui internship, dar și pe Răzvan Hoinaru, ”unul dintre cei mai titrați consilieri ai politicienilor români din Parlamentul European” după cum este descris în presa locală. Influențele lui Răzvan Hoinaru merg dincolo de liberali, chiar până la Cristian Socol- conform presei locale, fostul strateg economic al PSD, considerat creier al PSD în materie economică.
Această grupare înseamnă că aceste trei nume sunt consilierii tuturor europarlamentarilor liberali.
”Garda” lui Rareș Bogdan
La capitolul asistenți locali, pe lista din PE se află Tudor Șoaită, ”umbra vedetelor de la Cluj”, gardă de corp a vedetelor internaționale, care și-a început activitarea ca bodyguard personal în 2005.
Pe listă mai apare și Ionuț Ionașcu, pe care-l regăsim doar într-o postare a lui Rareș Bogdan din 2018: ”P.S. Nici o emisiune insa nu putea fi realizata fara super Calina Berceanu si fara noua noastra descoperire, Sorina Cosbuc, plus nelipsitul Ionut Ionascu. Inca cateva zile de odihna si VENIM.... 2018.”
Deci, e nelipsit și din PE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News