Data publicării:

Gara Waterloo. Un uliu, recrutat să alunge porumbeii

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
porumbel
porumbel

Un uliu a fost recrutat de gara Waterloo din Londra după ce călătorii s-au plâns că porumbeii le fură mâncarea.

Conducerea celei mai aglomerate gări din Marea Britanie a angajat un uliu pentru a speria porumbeii după un val de sesizări primite din partea pasagerilor, relatează joi Press Association. În gara aflată sub administrarea companiei Network Rail există îşi desfăşoară activitatea douăzeci şi şapte de puncte de vânzare unde sunt comercializate alimente şi băuturi, iar mulţi clienţi s-au plâns că porumbeii ciugulesc din mâncare şi lasă în urmă mizerie.

În comentariile publicate recent pe site-ul TripAdvisor călătorii atrag atenţia că în această gară există o mulţime de porumbei care zboară peste tot în timp ce încerci să mănânci. De asemenea, într-un alt mesaj o persoană declară că a fost nevoită să se lupte cu porumbeii pentru mâncare.

Plici de muşte pentru porumbei

Un alt turist care a trecut prin gară a sugerat chiar că ar fi indicat ca pasagerii să aibă asupra lor câte un plici de muşte pentru porumbei. Aria, un exemplar din specia uliul lui Harris, în vârstă de cinci ani, se va afla la datorie în gara londoneză de două ori pe săptămână şi va lucra în schimburi de câte două ore. Ea a fost crescută în St Albans şi a participat la alte misiuni similare în alte zone din Londra, precum gara King's Cross.

Proprietarul păsării, Max Bell, a declarat că Aria se bucură foarte mult de mediul de la Waterloo şi este încântată să fie aici. Ea face o treabă excelentă şi de multe ori îi place să se răsplătească printr-o baie relaxantă în băltoacele care se formează pe acoperişul gării, deasupra peroanelor, a adăugat Bell.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel