Gara de Nord, cea mai mare poartă feroviară a României, a cărei piatră de temelia a fost pusă la 22 septembrie/4 octombrie 1869, în prezența domnitorului Carol I, a fost pe punctul de a fi demolată de Nicolae Ceaușescu, potrivit Agerpres.

Un amplu teren, proprietatea boierului Dinicu Golescu, se afla de-a lungul Căii Târgoviște (numită Calea Griviței din 1878), și care i-a fost dat de zestre fiicei sale căsătorită cu secretarul Legației Marii Britanii, Effigham Grant (nume ce-l va purta viitorul pod). Atunci când părți din acest teren au fost scoase la vânzare, statul român a cumpărat o bună parte din ele în vederea construirii unei gări care, trebuia să lege Capitala de nordul țării (pentru partea de sud exista Gara Filaret). 

Clădirea gării, alături de peroane și linii, a fost construită după planurile Ministerului Lucrărilor Publice, de Consorțiul Stroussberg, și a purtat, la început, numele de Gara Târgoviștei. În anul următor, Consorțiul a dat faliment, iar statul a cumpărat acțiunile sale. Astfel, a devenit principalul proprietar al zonei gării și al liniilor adiacente, înființând, totodată, un Consiliu pentru administrarea sa.

În noiembrie 1870, odată cu deschiderea provizorie a liniei București — Ploiești, Gara Târgoviște a fost dată în exploatare, iar, peste doi ani, la 13/25 septembrie 1872, a fost inaugurată oficial, când au fost date în exploatare liniile ferate Pitești — București — Buzău și Galați — Tecuci — Roman, în lungime de peste 600 km, cu 39 de stații.

Deschiderea liniei București - Ploiești

În 1888, când a avut loc prima reabilitare a gării, numele său a devenit Gara de Nord. Clădirea de călători avea parter și etaj, și era formată dintr-un pavilion central cu două turnuri care există și astăzi. Fațada principală era orientată de-a lungul Căii Târgoviște. Intrarea se făcea direct din Calea Târgoviștei, și, în față, era o grădină cu o alee centrală numită curtea călătorilor. În perioada 1895-1896 a fost construită o nouă aripă a gării, prevăzută și cu un "salon regal", restaurat în forma originală din timpul lui Carol I, și inaugurat la 1 decembrie 2013, de către principesa Margareta și principele Radu.

[citeste si]

La 1/13 aprilie 1890 s-a dat în funcțiune centrala telefonică a Gării de Nord, având inițial 25 de linii telefonice, numai în București. În 1907, Gara de Nord a fost extinsă cu încă două linii, iar în 1928, gara avea șase linii pentru plecări și patru linii pentru sosiri.

Planuri pentru construirea unei gări noi, denumită Gara Centrală, care urma să fie amplasată undeva în zona în care acum se află Opera Română, au existat, însă declanșarea Primului Război Mondial a împiedicat realizarea vreunui proiect în acest sens.

Gara de Nord a fost modernizată și mărită, în anii 1930-1932, când s-au făcut mai multe lucrări: cele nouă peroane au fost legate, la capăt, printr-un peron transversal (lung de 200 m și lat de 23 m), s-a construit frontonul dinspre sud, și s-a realizat sistematizarea liniilor de primire/expediere a trenurilor, mărindu-se numărul lor, de la 10 linii la 16 linii (două din ele vor fi desființate ulterior).

Proiectul ce viza clădirea a fost realizat de arhitectul Victor G. Stephănescu și a fost demarat în 1932. Corpul nou de clădire, așa cum se înfățișează și astăzi, are o fațadă monumentală, concepută într-o manieră neoclasică modernă, dominată de porticul format din șase coloane de mari dimensiuni.

Au fost modernizate și sistemele de sonorizare din stații. În 1932, la Gara de Nord, s-a montat un amplificator (de 200 w) și șase difuzoare; până în 1938, acestea s-au extins în toate gările din țară, înlocuind vechiul clopot de peron.

Construcția Gării a dus, totodată, și la dezvoltarea urbanistică a zonei din jurul său, care a început să fie populată rapid, terenurile fiind ocupate în principal de locuințele lucrătorilor de la căile ferate.

Gara de Nord, după bombardamentul din aprilie 1944 (Foto: Arhivele Naționale)

Începând cu 1941, s-a trecut la sistematizarea întregii zone a Gării de Nord, fiind începută, pe locul vechilor ateliere de reparații, construirea Palatului CFR, terminat după 1950, care adăpostește în prezent, Ministerul Transporturilor. În anii 1960 a fost închisă Piața Gării de Nord, construindu-se zece blocuri de o parte și de alta a palatului C.F.R.

De asemenea, în Piața Gării de Nord se află un monument dedicat eroilor ceferiști din timpul Primului Război Mondial, operă a sculptorilor Corneliu Medrea și Ion Jalea.

De ce a vrut Nicolae Ceaușescu să dărâme Gara de Nord

Zona Gării de Nord, inclusiv clădirea, suferă importante distrugeri (aripa sudică a gării, linii și macazuri) în bombardamentele intense asupra Bucureștiului din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Clădirea a rămas în picioare, și a reușit să rămână, până în prezent, trecând peste o demolare programată în 1992, de fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu, care voia să construiască o nouă gară la marginea capitalei.

Între 1945 și 1990, au fost realizate alte modernizări, printre care: electrificarea liniilor, lungirea peroanelor, reamenajarea sălilor de așteptare, racordarea la rețeaua de termoficare, caloriferele începând să înlocuiască sobele cu lemne, construirea de pasaje pietonale, sub/supraterane pentru traversarea liniilor ferate, dar și legarea gării la rețeaua de metrou prin realizarea în 1988, a stației de metrou Gara de Nord. În aceeași perioadă, traficul feroviar a cunoscut o creștere enormă.

Alteța Sa Principesa Margareta și Prințul Radu în trenul regal, după inaugurarea Salonului Regal din Gara de Nord, de Ziua națională în 2013

Impresionanta clădire a gării este inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România având codul B-II-m-B-18803. Ultimele lucrări de reabilitare a clădirii Gării de Nord au avut loc între anii 1997 și 1999, și au constat în modernizarea sălilor de așteptare, a sistemelor de afișaj video, montarea de tâmplărie termopan, înălțarea peroanelor la nivelul podelei vagoanelor, introducerea biletelor de peron etc.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News