Data actualizării:
Data publicării:

Gândirea critică. Ce înseamnă, de fapt, acest termen. Profesorii ar trebui să fie mai atenți

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Termenul de "gândire critică" este des folosit în domeniul educației. Însă, de multe ori, nu este înțeles corect. Ce înseamnă de fapt și cum ar trebui abordată situația în școli.

Din păcate, după cum observă expertul în educație, Martin Cothran, profesorii moderni habar nu au cum să definească termenul "abilități de gândire critică".

„Profesorii moderni adoră să vorbească despre "abilități de gândire critică", dar nici unul dintr-o sută nu știe ce înseamnă. (...) De fapt, data viitoare când auziți un profesor folosind termenul "abilități de gândire critică", întreabă-l ce înseamnă și vezi ce se întâmplă. Vei obține aceeași reacție pe care ai avea-o dacă ai întrerupe politicos o majoretă, întrebând-o: "Când spui rah-rah, sis-boom-bah, mai exact, ce vrei să spui?".

Ai avea o privire goală. Cuvintele nu au nici o substanță în sine. Ele sunt menite doar să stârnească emoții pozitive. Același lucru se întâmplă și cu termenul "abilități de gândire critică". Este echivalentul educațional al "scuturării pampoanelor majoretei", explică Martin Cothran, potrivit intellectualtakeout.org.

"Este o alegere falsă"

Există o tendință pentru școlile moderne de a se promova oferindu-le elevilor "abilități de gândire critică", în contrast cu modelul considerat ca fiind învechit, cel de furnizare a cunoștințelor elevilor. Dar, după cum cercetările moderne demonstrează, nu există nici o gândire critică fără cunoștințe reale. 

„A prefera învățarea cunoștințelor de bază în detrimentul dezvoltării gândirii creative este o alegere falsă. Ambele trebuie cultivate. Cu cât sunt mai puternice cunoștințele cuiva despre un subiect, cu atât creativitatea poate fi mai nuanțată în abordarea unei noi probleme", potrivit profesorilor de la Universitatea Washington, Henry L. Roediger și Mark McDaniel.

Cu alte cuvinte, un student pur și simplu nu poate gândi critic despre știință decât dacă știe și poate defini anumiți termeni. Nu poate gândi critic la o limbă străină decât dacă memorează vocabularul și nu poate gândi critic la istorie decât dacă își amintește date și figuri importante.

Definiția gândirii critice

În timpul unei dezbaterii, expertul în educație Martin Cothran a fost rugat să ofere definiția "abilităților de gândire critică". Răspunsul lui? „Logica!".

„Este interesant faptul că oamenii care spun că doresc să ne îmbunătățească școlile petrec atât de mult timp vorbind despre "abilități de gândire critică "și atât de puțin despre logică. Unul dintre motive este, fără îndoială, că acest cuvânt - logică - este mult mai concret. Implică învățarea și posibilitatea de a folosi un sistem specific de reguli raționale care pot fi predate - ceea ce anticii numeau "artă". Logica are o istorie reală în a fi predată într-un anumit fel. Nu este așa amorfă ca termenul "abilități de gândire critică".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel