Totuşi, nu a fost avansat niciun calendar privind difuzarea celui de al 8-lea şi ultimul sezon al serialului cu un succes fenomenal.
Anunţul a fost primit favorabil de presa de specialitate, plecând de la ideea că această pauză de mai multe luni - cel de al şaptelea sezon a fost difuzat începând cu jumătatea lunii iulie 2017 - va permite producerea unor ultime episoade de mai bună calitate.
Informaţiile au început să apară încă din vară privind faptul că "Game of Thrones" nu va reveni pe ecrane în 2018 şi Sophie Turner (care joacă rolul Sansei Stark) a dezvăluit recent că nu se aşteaptă la o revenire a serialului în acest an.
"Cu sezonul al 7-lea în cursă pentru Premiile Emmy în 2018 din cauza difuzării târzii în vara anului trecut, HBO se poate concentra pe eforturile de promovare a 'Game of Thrones' (...) în loc de lansarea unui nou sezon", a comentat James Hibberd, de la revista specializată Entertainment Weekly, potrivit Agerpres.
Adaptare a romanelor fantasy ale lui George R.R. Martin, saga "Cântec de gheaţă şi foc" povesteşte lupta mai multor familii pentru cucerirea "tronului de fier". Unul dintre serialele cele mai sumbre şi mai controversate realizate vreodată, "Game of Thrones" a fost criticat încă de la începutul difuzării sale, în 2011, pentru violenţa sa extremă.
Serialul a primit însă un număr de premii Emmy record şi fiecare episod atrage peste 20 de milioane de telespectatori în SUA. Cel de al şaselea sezon este primul care nu este inspirat direct din romanul lui George R.R. Martin, a cărui parte a cincea a fost publicată în 2011. Alte două părţi urmează a fi publicate, dar nu se ştie încă data la care vor fi finalizate.
Autorii adaptării televizate, David Benioff şi D.B. Weiss, au anunţat în 2016 că serialul se va încheia odată cu sezonul al 8-lea, iar că ultimele două sezoane vor avea şapte şi respectiv şase episoade.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă