Data publicării:

"Game of Thrones" schimbă regulile într-o firmă. Angajații, încântați

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Noul regulament al unei firme britanice, stabilit în contextul în care  sezonul 6 al serialului „Game of Thrones/Urzeala Tronurilor" va avea premiera pe 24 aprilie, i-a încântat pe toți salariații companiei. 

Alegeri prezidentiale 2024

Firma britanică care activează în domeniul marketingului digital, a făcut un anunț pe Facebook, în care precizează că acordă salariaților săi o jumătate de zi de concediu pentru a putea urmări în voie, la televizor, primul episod din noul sezon al serialului "Game of Thrones", informează 20minutes.ch.

Noul regulament al companiei prevede că angajații pot să nu vină la birou în dimineața de 25 aprilie, a doua zi după lansarea sezonului al șaselea al seriei. 

Inițiativa firmei i-a încântat pe toți salariații, chiar și pe cei care nu sunt fani ai acestei serii, fiindcă jumătatea de zi de liberă poate fi luată a doua zi după difuzarea primului episod din alt serial, de exemplu "TheWalking Dead", scrie Agerpres.

Această nouă regulă va intra în vigoare la fiecare nou sezon din "Game of Thrones". Salariații vor putea conta, prin urmare, pe alte două jumătăți de zile de concediu, ținând seama că au fost anunțate încă două sezoane ale serialului.

[citeste si] 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel