Ultimul episod al seriei a cincea din "Game of Thrones/Urzeala Tronurilor" va fi difuzat pe 14 iunie, iar în mediul online deja circulă informații că finalul va fi unul sângeros.
"Game of Thrones", reclame inspirate pentru promovarea serialului - FOTO
Se pare că Jon Snow, fiul bastard al lui Ned Stark, unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale serialului, va fi eliminat definitiv, la fel cum se întâmplă în romanul lui George R.R. Martin, scrie BZI.ro.
Cu toate acestea, se vehiculează că Jon Snow ar urma să fie reînviat în sezonul 6.
Rămâne de văzut dacă aceste zvonuri se dovedesc a fi adevărate, însă chiar Kit Harington, actorul care îl joacă pe Jon Snow, susținea săptămâna trecută într-un interviu că finalul sezonului 5 din "Game of Thrones" va fi unul epic.
“Nimeni nu poate garanta pentru siguranţa nimănui. Niciunul din personaje nu e în deplină siguranţă, toată lumea stă cu sufletul al gură şi tocmai din acest motiv serialul ăsta e atât de bun. Vor fi nişte şocuri majore, finalul va fi epic. Nu vă pot spune însă ce sau cine anume vă va şoca”, declara Kit Harington.
Doliu în echipa serialului "Game of Thrones". Katherine Chappell, ucisă de o leoaică în Lion Park
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand