Galileo, sistemul GPS european, din nou funcţional după o pană de şase zile
Galileo, sistemul european de navigaţie prin satelit, afectat de o pană începând de vineri, este din nou operaţional, a anunţat joi agenţia Uniunii Europene responsabilă de funcţionarea programului, care a evocat totuşi o ''potenţială instabilitate'' a acestuia, relatează AFP.
'Serviciile iniţiale ale programului Galileo au fost restabilite. Utilizatorii comerciali pot observa deja semne de reluare a serviciilor de poziţionare şi de sincronizare a (sistemului) Galileo', a declarat pentru AFP un membru al echipei.
Sistemul, operaţional începând de la sfârşitul anului 2016 şi aflat deocamdată în faza pilot, s-a confruntat începând de vineri cu un incident tehnic asociat infrastructurii sale de la sol, care a provocat o întrerupere temporară a serviciilor iniţiale de navigare şi sincronizare, după cum a informat un comunicat emis de Agenţia Sistemului Global de Navigaţie prin Satelit (GSA).
Sistemul Galileo, cu o 'constelaţie completă' de sateliţi şi o disponibilitate garantată în lumea întreagă, urmează să devină pe deplin operaţional în 2020. UE doreşte să facă posibilă o alternativă credibilă la sistemul GPS american şi la cel rusesc. În acest sens, a fost evidenţiată acurateţea mai ridicată a sistemului european şi faptul că Galileo, spre deosebire de concurenţii săi, se află sub control civil şi nu militar, a notat AFP.
Galileo este finanţat de Uniunea Europeană, proprietarul acestui sistem de navigaţie prin satelit ce a fost conceput pentru a oferi un grad de precizie mai ridicat în comparaţie cu sistemul american GPS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News