GALERIE FOTO/VIDEO cu Marșul „Bucharest Pride” 2021. Evenimentul a fost unul de amploare
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Marșul „Bucharest Pride” 2021 a avut loc azi, 14 august, în Capitală.

Mii de persoane au participat sâmbătă seara la Marşul Bucharest Pride 2021, pe traseul Calea Victoriei - Piaţa Universităţii. La eveniment au luat parte numeroşi tineri, ţinând în mâini baloane şi steguleţe în culorile curcubeului. Participanţii au fost îndemnaţi de către organizatori să poarte măşti, fiind anunţaţi că acestea pot fi puse la dispoziţie în mod gratuit.

VIDEO

Asociaţia Accept, organizatoare a evenimentului, transmisese anterior pe Facebook faptul că îşi asumă consecinţele depăşirii numărului maxim de 500 de participanţi prevăzut de lege, în contextul pandemiei.

Ce spune directorul executiv al asociației

„Primăria Municipiului Bucureşti, prin Comisia de Ordine Publică, a semnat cu Asociaţia ACCEPT un protocol pentru organizarea Bucharest Pride în baza legii, pentru o participare de 500 de persoane. Ne opunem în continuare restricţionării accesului la marş, întrucât considerăm că restricţiile aplicate libertăţii de întrunire şi de exprimare de către autorităţile centrale sunt disproporţionate, mai ales în condiţiile ratei de incidenţă COVID de astăzi din Bucureşti, sub 0.3 la mia de locuitori. Ne asumăm, ca organizatori ai Bucharest Pride toate consecinţele încălcării restricţiei de 500 de persoane participante şi invităm autorităţile să sancţioneze ACCEPT şi nu participanţii", a precizat Teodora Ion-Rotaru, director executiv ACCEPT.

În replică, o contramanifestație a avut loc în Piața Universității

În replică la Bucharest Pride, sute de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii, în zona Fântâni. Acestea au ascultat rugăciuni, cântece, dar şi o serie de discursuri în care s-au adus critici la adresa Marşului diversităţii, cu atât mai mult cu cât acesta a fost organizat în postul ce precede sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Vorbitorii s-au declarat şi împotriva vaccinării obligatorii.

În jurul orei 19.00 participanţii la Bucharest Pride au ajuns la rândul lor în Piaţa Universităţii, unde au ascultat muzică şi discursuri în care a fost evidenţiată importanţa libertăţii de exprimare, a respectării drepturilor minorităţilor sexuale, dar şi a vizibilităţii.

Jandarmeria a asigurat respectarea unei distanţe între cele două evenimente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel