Galerie FOTO. Casa ridicată acum 160 de ani în satul Cib, în care au crescut cinci generații
O căsuță ridicată acum 160 de ani, în satul Cib, stă încă în picioare și păstrează istoria și urmele a cinci generații.
La puțin peste 50 de kilometri de Alba Iulia, dar cuibărit bine în găoacea de piatră a muntelui, satul Cib, al comunei Almașu Mare. Din gospodăriile puține, răsfirate pe Valea Susănarilor (cea a săracilor) și Valea Perțească (cea a bogaților), unindu-se într-un ic ce dă spre vechea biserică a satului, cu Hramul Sfântului Nicolae, răzbate arar glas de om. Aici încă au mai rămas oameni, cât să ducă sămânța satului, istoria, mai departe. Unul dintre aceștia este Sabin Onc, cel care administrează căminele culturale din toate satele comunei. Nu-i vorbă, că și Sabin și-a încercat norocul multă vreme, la Cugir, înainte de 1989, la Uzina Mecanică, lucrând la secția de Uzinare Ușoară. Dar, spre deosebire de alții, pe Sabin Onc democrația post-decembristă l-a întors acasă, la Cib. Pe strada Susănarilor, în gospodăria părintească, Sabin Onc a dezvoltat, meticulos, așa cum îi stă în fire, o plantație de căpșuni. Mai mult, căsuța părintească, cu acoperiș de paie, ridicată pe la 1857, a fost transformată anul trecut într-o bijuterie din povești, cu implicarea voluntarilor de la ”Ambulanţă pentru monumente” – Transilvania Sud.
”În această casă au crescut şi bunicii şi părinţii, eu cu surorile mele, chiar pot să spun că şi copiii mei. Fundația era construită din piatră, lemn fag şi pe urmă pământ amestecat cu var. M-am gândit că este păcat să se dărâme şi poate fi salvată şi clasată monument istoric. Acum locuim în ea, este aici bucătăria, cu o sobă de pământ și camera de zi, unde mâncăm. Casa a fost zugrăvită în alb ca să-mi fie mai ușor să fac eventualele reparații”, a povestit Sabin Onc pentru ziarulunirea.ro, unde găsiți mai multe imagini și informații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News