Galaţi: Festivalul Naţional de Comedie şi-a desemnat laureaţii
Festivalul Naţional de Comedie, desfăşurat în perioada 4-13 octombrie la Galaţi, şi-a desemnat, duminică seara, laureaţii, se arată într-un comunicat transmis, luni, de organizator
Juriul celei de-a XXXI-a ediţii a Festivalului a hotărât să acorde premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar Mirelei, Pană pentru rolul Eileen din spectacolul "Billy Şchiopul", de Martin McDonagh, regia: Vlad Massaci, producţia Teatrului de Stat Constanţa, premiul pentru cel mai bun actor în rol principal revenindu-i lui Tavi Costin, pentru rolul Straforel din spectacolul "Romanţioşii", de Edmond Rostand, regia: Vlad Cristache, producţia Teatrului "Alexandru Davila" Piteşti.
Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost primit de Mădălina Niculae şi Andreea Tecla, pentru spectacolul "Romanţioşii", iar premiul pentru cea mai bună regie - Alexandru Dabija, pentru spectacolul "Salba Dracului", după Vasile Alecsandri, producţia Teatrului Dramatic "Fani Tardini" Galaţi.
De asemenea, juriul a acordat premiul pentru cel mai bun spectacol piesei "Romanţioşii".
Din juriu au făcut parte Catrinel Dumitrescu, actriţă a Teatrului Nottara Bucureşti, Mircea Morariu, profesor universitar la Universitatea din Oradea şi critic de teatru, şi Nicu Mihoc, actor şi director artistic al Companiei "Liviu Rebreanu" a Teatrului Naţional Târgu-Mureş.
Selecţionerul Festivalului a fost Doina Papp, pentru al treilea an consecutiv.
Organizat pentru prima dată în anul 1976 sub denumirea Colocviul despre Arta Comediei, Festivalul Naţional de Comedie este organizat de Teatrul Dramatic "Fani Tardini", cu sprijinul Primăriei Municipiului Galaţi, Consiliului Local al Municipiului Galaţi şi Uniunea Teatrală din România (UNITER).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News