Potrivit sursei citate, deschiderea festivă a congresului va avea loc vineri, ora 15,00, în sala Aula Magna a Universităţii Dunărea de Jos, corpul AE. La congres vor fi decernate şi două premii prestigioase pentru comunitatea matematică din România: premiul "Nicolae Dinculeanu" al Academiei Române şi Premiul Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, care recompensează cercetări de valoare deosebită ale unor tineri cercetători români.
Sâmbătă, la ora 14,00, este programată în sala Aula Magna o expunere pentru publicul larg, prezentată de profesorul Peter Palfy de la Budapesta.
Vineri şi sâmbătă, are loc în paralel o conferinţă satelit a congresului: a II-a Conferinţă Internaţională de Problemistică şi Didactică Matematică, la Colegiul Naţional Vasile Alecsandri din Galaţi.
Instituţiile organizatoare sunt Academia Română - Secţia de Ştiinţe Matematice, Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Institutul de Matematică "Simion Stoilow" al Academiei Române, Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti şi Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.
Congresul Matematicienilor Români are o tradiţie de nouă decenii. Primul congres a avut loc la Cluj în 1929, iar din 2003 congresele se desfăşoară regulat, la patru ani, în mari universităţi din ţară. Cu această ocazie îşi prezintă cercetările, alături de sute de matematicieni români ori de origine română, şi specialişti de renume internaţional din numeroase ţări ale lumii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”