Gălăţean amendat şi dus la psihiatrie după ce a făcut scandal în bloc
A fost scandal într-un bloc din Galaţi.
"La orele prânzului, un gălăţean în vârstă de 34 ani, cu antecedente penale, îşi teroriza vecinii cu muzica dată la o intensitate mare şi cu scandalul pe care îl provoca pe casa scării. Revoltaţii, oamenii au chemat forţele de ordine.
Duminică, 8 august, în jurul orei 14:00, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi a fost direcţionat de către dispeceratul unităţii de poliţie la o adresă din raza de competenţă, deoarece locatarii unui bloc reclamau că nu se pot odihni datorită muzicii şi a scandalului pe care îl provoacă pe casa scării un vecin.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat uşor apartamentul de unde se auzea muzica, iar în faţa uşii şi pe casa scării oamenii legii au observat că sunt sticle, pahare şi căni sparte. Din apartament se auzea muzică şi sticle care erau sparte de podea. Întrucât exista pericolul ca bărbatul să-şi producă răni grave datorită sticlei sparte, jandarmii au intrat în locuinţă şi l-au extras, după care au solicitat sprijinul unui echipaj medical.
Bărbatul, aflat în stare avansată de ebrietate, le-a spus jandarmilor că a fost părăsit de soţie şi copil şi că în urmă cu o zi a avut o dispută cu un coleg la locul de muncă, iar aceste probleme l-au copleşit şi l-au făcut să îşi piardă controlul.
Echipajul medical a hotărât transportarea bărbatului la Spitalul de Psihiatrie, iar jandarmii i-au aplicat o amendă în cuantum de 800 lei pentru tulburarea liniştii publice.
Cei doi căţei aflaţi în domiciliu au fost luaţi de către fiul acestuia, care l-a spus jandarmilor că acest comportament este unul obişnuit pentru tatăl său", informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Dunărea de Jos" Galaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News