Data publicării:

Gala Tânărului Actor HOP, MARII câștigători

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Cultura
WhatsApp

Premiul 'Ştefan Iordache', Marele Premiu al Galei Tânărului Actor - HOP, a fost acordat actorului Alexandru Voicu (23 de ani), absolvent în 2015 al UNATC, la clasa conf. univ. dr. Doru Ana.

Alexandru Voicu a prezentat la proba individuală monologul 'Marele mecanism', adaptare după 'Hamlet' de William Shakespeare. Premiul i-a fost înmânat de preşedintele UNITER şi directorul general al Teatrului Naţional 'I.L. Caragiale' din Bucureşti, actorul Ion Caramitru. Sora lui Ştefan Iordache, Ileana, i-a oferit lui Alexandru Voicu şi volumul 'Regele scamator - Ştefan Iordache', scris de Ludmila Patlanjoglu. 'Mulţumesc pentru cinste şi încredere. Sper să nu dezamăgesc', a spus Alexandru Voicu.

Marele Premiu al Galei, Premiul 'Ştefan Iordache', se acordă în memoria marelui artist, cel care a fost membru al juriului la mai multe ediţii ale Galei HOP, un mare apropiat al acestui eveniment şi al susţinerii tinerilor la început de carieră.

Premiul pentru cea mai bună actriţă la secţiunea individual i-a fost acordat actriţei Alina Laura Rotaru, absolventă a UNATC Bucureşti, la clasa prof. univ. dr. Valeria Sitaru, promoţia 2012. La categoria Cel mai bun actor, distincţia i-a revenit tânărului Andrei Radu, în vârstă de 27 de ani, din Bucureşti, absolvent UNATC, la clasa conf. univ. dr. Doru Ana, promoţia 2015.

Premiul 'Cornel Todea' pentru cea mai bună trupă de actori, distincţie susţinută începând cu ediţia a XVI-a de familia Todea, a fost oferit trupei care a interpretat spectacolul 'Lorenzo' cu o distribuţie formată din Daniel Chirilă, Loredana Cosovanu şi Tiberiu Enache. Premiul 'Sică Alexandrescu', premiul special al juriului, a fost câştigat de actriţa Raluca Marina Radu, în vârstă de 25 de ani, absolventă a Universităţii 'Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca, la clasa conf. univ. dr. Miriam Cuibus, promoţia 2015. Ea a primit cuţitul de corespondenţă al lui Sică Alexandrescu - Trofeul - de la Cătălina Bălălău, câştigătoarea de la ediţia precedentă, şi îl va oferi, la rândul ei, laureatului de anul viitor. Premiul pentru prestanţă şi rostire scenică, acordat de actriţa Dorin Lazăr, i-a fost acordat actorului Ştefan Pavel, în vârstă de 26 de ani, din Buzău, absolvent al UNATC, la clasa conf. univ. dr. Doru Ana, promoţia 2012. În cadrul galei au fost acordate şi premiile publicului, pentru Cea mai bună actriţă şi Cel mai bun actor.

[citeste si]

Dacă la categoria Cel mai bun actor câştigător a fost Andrei Radu, acelaşi care a câştigat şi premiul oferit de juriu la aceeaşi categorie, premiul oferit de public pentru cea mai bună actriţă a fost câştigat de Cristina Juncu, în vârstă de 23 de ani, din Bucureşti, absolventă UNATC la clasa conf. univ. dr. Doru Ana, promoţia 2015. Premiul publicului pentru cel mai bun spectacol a fost acordat trupei care a interpretat spectacolul http://error500, regia Vlad Trifaş, cu Bogdan Florea, Lucian Ionescu, Cosmin Teodor Pană, Lavinia Pele şi Andrei Radu. Ultimul premiu al serii a fost anunţat de preşedintele UNITER şi constă într-o invitaţie, făcută de actorul Mircea Diaconu tuturor celor 10 câştigători ai Galei, de a merge la Bruxelles, la festivalul Eurocultura. Pentru înmânarea premiilor au fost invitaţi actorii Mariana Mihuţ, Dorina Chiriac, Andreea Gavriliu, regizorii Lia Bugnar şi Felix Alexa, dar şi doi dintre câştigătorii de la ediţia din 2015 - Nicholas Caţianis şi Cătălina Bălălău. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel