Gala premiilor 'Henri Coandă'. Klaus Iohannis: România are tineri cu potenţial uriaş, talentaţi, motivaţi şi capabili să inoveze
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Galei premiilor 'Henri Coandă', subliniind că România are tineri cu potenţial uriaş, talentaţi, motivaţi şi capabili să inoveze.
Programul de Burse şi Premii 'Henri Coandă' se adresează elevilor şi studenţilor care participă la competiţii internaţionale, care presupun realizarea unei soluţii tehnice (bun, serviciu sau aplicaţie specifică cercetării aplicative şi inovării).
'Evenimentul de astăzi dovedeşte în mod incontestabil că România are tineri cu potenţial uriaş, talentaţi, motivaţi şi capabili să inoveze şi să aducă plus valoare la nivel naţional şi internaţional. Este obligatoriu să continuăm eforturile de sprijinire şi încurajare a celor care se evidenţiază în aceste domenii, prin recunoaşterea meritelor şi rezultatelor excepţionale pe care aceştia le obţin', a precizat consilierul de stat Cătălina Galer, care a prezentat mesajul preşedintelui, în cadrul evenimentului desfăşurat la Palatul Victoria.
Klaus Iohannis a transmis felicitări participanţilor la competiţiile internaţionale în domeniul cercetării aplicative şi al inovării. El a menţionat că aceştia reprezintă un exemplu 'al perseverenţei, ambiţiei, implicării, seriozităţii şi al capacităţii de a depăşi limitele creativităţii'.
Totodată, a arătat că organizarea programului 'Henri Coandă' reprezintă o 'bine venită' iniţiativă de sprijinire a participării tinerilor români la competiţii internaţionale, dar şi de recunoaştere a rezultatelor deosebite.
'Investiţiile în educaţie şi cercetare devin indispensabile pentru a asigura adaptabilitatea continuă a societăţii noastre la provocările contemporane. Rezultatele voastre remarcabile reprezintă o sursă de inspiraţie pentru alţi elevi şi studenţi, care aspiră să îşi construiască o carieră în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei. Vă încurajez să păstraţi aceeaşi implicare, curiozitate şi pasiune pentru a evolua permanent, atât pe plan educaţional şi profesional, cât şi personal. România are nevoie de voi şi aşteaptă cu nerăbdare ca ideile voastre inovatoare să se materializeze şi să contribuie la dezvoltarea şi modernizarea societăţii', a precizat Iohannis. Klaus Iohannis a transmis că implementarea proiectului 'România educată' constituie 'un pas esenţial pentru a permite tinerilor români să îşi descopere şi să îşi valorifice întregul potenţial'.
El s-a declarat convins că programul 'Henri Coandă' va deveni 'un punct de referinţă' în recunoaşterea şi aprecierea meritelor tinerilor români dedicaţi ştiinţei şi tehnologiei. 'Ştiinţa şi tehnologia au devenit elemente indispensabile în societatea noastră, reprezentând veritabile motoare ale dezvoltării.
Investiţiile în acest domeniu vor genera rezultate semnificative pe termen lung şi vor contribui la construirea unei economii puternice şi competitive.
Relevanţa acestor investiţii este evidenţiată şi de presiunea resimţită în ultimii ani la nivel european, generată de avansul tehnologic al competitorilor de top din afara continentului nostru, avans alimentat în mare măsură de sisteme educaţionale moderne', a transmis preşedintele Iohannis, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News