Data actualizării: 21.12.2016 06:32
Data publicării: 20.12.2016 19:31

Gala Operelor Naţionale între aplauze furtunoase şi regrete

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura

Nelly Miricioiu primind trofeul de la ASR Principele Radu

Gala Premiilor Operelor Naţionale , ajunsă la ediţia a IV-a, s-a desfăşurat la Bucureşti, cu un spectacol care a început la ora 21.00 şi a durat până după miezul nopţii.

Au fost acordate 15 premii în competiţie şi 12 Premii de Excelenţă pentru întreaga activitate, iar momentele artistice ale serii au fost susţinute de Ansamblu de balet al Operei Naţionale din Bucureşti, având la pupitru pe Marcello Mottadelli, coordonator artistic muzical al ONB.

Celebrul tenor Roberto Alagna

Opera Națională Iași a fost marele câștigător al Galei Premiilor Operelor Naţionale. Cel mai bun spectacol a fost desemnat Carmen de Bizet, în regia lui Karen Drgać. Trofeul a fost oferit de Primarul Gabriela Firea, aceasta mărturisind ”Un leu investit în cultură se transformă în nestemate”.

Aplauze pentru soprana Nelly Miricioiu, o aparenţă superbă, căreia i-a fost conferit Trofeul pentru întreaga carieră de către ASR Principele Radu, şi care a oferit publicului o interpretare magnifică a ariei Imogene din Il Pirata de Bellini. ”Suntem privilegiaţi să omagiem una dintre gloriile secolelor 20 şi 21 în operă. O demnă urmaşă a celor care au lăsat, prin geniul lor, o amprentă. Nelly Miricioiu face parte dintr-o generaţie redutabilă. După 40 de ani de la debut este tot atât de suprinzătoare şi dăruită acestei arte fără pereche. La mulţi ani, Nelly Miricioiu!”

Nelly Miricioiu, distinsă cu Trofeul pentru întreaga carieră

La primirea trofeului, soprana a spus: ”Am iubit şi preţuit tradiţia românească şi dacă am putut să contribui la această bogăţie viaţa mea şi-a găsit cursul”.

Nelly Miricioiu şi-a început cariera la Iaşi. ”Moldova ne-a dăruit mulţi artişti. Am avut noroc cu profesorii mei de la Iaşi. Mereu am spus că pentru mine a fost o stea care a strălucit, pentru că am avut noroc să termin studiile în Iaşi. Sufletul meu moldovean nu îşi va găsi niciodată altă definiţie”, a încheiat artista, după primirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi

Premii de Excelenţă, au fost acordate sopranei Eugenia Moldoveanu şi compozitorului şi dirijorului Cornel Trăilescu, iar Premiul Special al juriului a revenit maestrului de cor Stelian Olariu.

Directoarea Operei Naționale București, Beatrice Rancea, alături de cei doi prezentatori, Marius Constantinescu și Rodica Lazăr

Carlos Vilán a fost recompensat cu Premiul Special al juriului pentru cea mai bună coregrafie-divertisment pentru Carmen, de Georges Bizet, pusă în scenă la Opera Naţională Română Iaşi.

Premiul pentru cel mai bun spectacol din creaţia românească a revenit producţiei Enesciana a Teatrului Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski” din Constanţa, regia şi coregrafia Horaţiu Cherecheş. La aceeaşi categorie a fost nominalizat şi spectacolul Fata babei şi fata moşului, de Florin Comişel, în regia lui Iulian Ioan Sandu, de la Opera Naţională Română Cluj-Napoca.

Câştigătorul la categoria Cel mai bun dirijor a fost desemnat József Horváth.

Baritonul Florin Estefan, Directorul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca este învingătorul la secţiunea Cel mai bun solist liric pentru rolul Oneghin din spectacolul Evgheni Oneghin, de Piotr Ilici Ceaikovski.

Maria Jinga de la Opera Naţională Bucureşti, a fost distinsă la categoria Cea mai bună solistă lirică pentru rolul Dorabella din opera Cosi fan tutte, de Wolfgang Amadeus Mozart.

Balerinii Bianca Fota şi Robert Enache, parteneri în In The Middle, Somewhat Elevated (Opera Naţională Bucureşti), în coregrafia lui William Forsythe, au fost recompensaţi cu premii pentru cea mai bună solistă, respectiv cel mai bun solist.

Debutul masculin cel mai reuşit al anului: Horia Sandu, pentru rolul Rocco, din spectacolul Fidelio, de Ludwig van Beethoven, de la Opera Naţională Bucureşti.

Cel mai bun coregraf a fost desemnat Horaţiu Cherecheş de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski” Constanţa, pentru spectacolele Crăiasa zăpezii şi Enesciana.

Cel mai bun spectacol de balet a fost desemnat Crăiasa zăpezii, de Jean Sibelius şi Edvard Grieg.

Primarul General al Bucureștiului, Gabriela Firea

Creatoarea de modă Doina Levintza a înmânat trofeul scenografei Adriana Urmuzescu, pentru concepţia costumelor din spectacolele Lacul lebedelor, de Piotr Ilici Ceaikovski, şi Don Quijote, de Ludwig Minkus, de la Opera Naţională Română Iaşi.

Cele mai bune decoruri au fost, în stagiunea 2015 - 2016, cele realizate de Natalia Kornilova, pentru Crăiasa zăpezii de Jean Sibelius şi Edvard Grieg.

Aplauze şi pentru prim balerina spaniolă Esther Jurdo care a dansat pe muzica lui Isaac Albeniz.

Toţi cei prezenţi au interpretat, în final, colindul O, ce veste minunată.

Starul incontestabil al serii a fost Roberto Alagna

Aplauze nesfârşite pentru unul dintre cei mai mari tenori ai momenului, Roberto Alagna. A fost pentru prima dată când artistul a urcat pe o scenă din România.

După debutul Australian, la începutul acestei luni, Roberto Alagna a evoluat, alături de Maria Agresta şi Anita Rachvelishvili, pe scena Operei Covent Garden în Trubadurul de Giuseppe Verdi, un adevărat triumf al „acestui star de dincolo de Canalul Mânecii”, cum l-a calificat presa londoneză.

Înainte de începerea Galei de la Bucureşzi, Roberto Alagna a avut o scurtă conferinţă de presă în holul Operei.

Întrebat dacă a avut un plan al carierei sale, Roberto Alagna a negat: „Absolut deloc. N-am telefonat niciodată unui teatru pentru a spune: aş vrea să cânt cutare sau cutare rol. Sunt contactat, răspund da sau nu. E simplu. Desigur, am ratat unele ocazii. Mi-ar fi plăcut să abordez rolul Arnold din Wilhelm Tell, de exemplu, dar nu s-a gândit nimeni la mine”.

Baritonul Florin Estefan

Când a început să fie cunoscut, nu se ducea lipsă de tenori. Erau mulţi şi excelenţi: Pavarotti, Domingo, Alfredo Kraus...

Avându-se în vedere originea lui, Alagna a fost imediat catalogat printre „tenorii italieni” şi nu era solicitat pentru roluri din repertoriul franţuzesc pe care şi le dorea foarte mult. Cel care i-a dat o şansă în această direcţie a fost Nicolas Joel, care i-a propus Romeo din opera Gounod, la Opera din Toulouse. Dar, „în consecinţă am fost apoi considerat «tenor francez» şi nu mi se vorbea decât despre dicţie”.

Printre regrete mărturiseşte că se numără câteva roluri pe care le-a cântat foarte puţin. „N-am cântat Ernesto din Don Pasquale decât o dată, iar eu iubeam repertoriul belcanto pe care aş fi vrut să-l explorez. Am regretat mult I puritani. Când am interpretat Ducele de Mantua, din Rigoletto, la Scala din Milano, atingeam uşor contra-re-ul. Unul dintre partenerii mei, Francesco Ellero d’Artegna, chiar mi-a spus: «Eşti pregătit pentru Arturo». Am aşteptat multă vreme, dar n-a venit nicio ofertă, cu excepţia uneia singure de la Opera dinViena, dar atunci nu eram liber”.

Citește și: Radio Christmas Concert, pe 23 decembrie, la Sala Radio

Un personaj pe care tenorul îl numeşte “terestru” şi pentru care are o mare simpatie este Nemorino din L’elisir d’amore. Nu mai cântase acest rol de 18 ani când Peter Kantona l-a convins să-l reia la Covent Garden în 2012. “A fost, de altfel, un adevărat «elixir de dragoste», pentru că Adina era Aleksandra Kurzak. “Ne-am îndrăgostit şi a devenit soţia mea!” Câteva zile mai târziu, cânta Radames din Aida la Metropolitan Opera din New York, deşi se temea întotdeauna de acest gen de salturi periculoase din punct de vedere vocal.

Cel mai bun coregaf, Horațiu Cherecheș

Roberto Alagna este unul dintre rarii cântăreţi „clasici” care au abordat ceea ce se numeşte crossover. A fost o decizie care i-a făcut foarte bine, după propria mărturisire, pentru că i-a permis să dea mai mult swing interpretărilor lirice. Când s-a lansat în această aventură, avea însă în spate 20 de ani de carieră.

„Poziţia vocală nu este aceeaşi, evident. Şi apoi, este probema microfoanelor: cele folosite dau un registru mediu superb, dar notele de trecere şi acutele sunt dificile. Poţi să-şi alterezi laringele. În plus, trebuie să acoperi scena timp de trei ore, ceea ce e foarte mult”.

Citește și: Record de audiență la cel de-al 53-lea concert de Crăciun al Corului Madrigal

Acest gen l-a abordat pentru că a dorit să-i aducă un omagiu lui Luis Mariano, ale cărui filme le vedea la televizor în copilărie, ca şi pe cele în care cânta Mario Lanza, cum ar fi Caruso. Repertoriul lui Mariano i se părea foarte kitsch, dar era convins că se poate face ceva bun. “Prima orchestraţie pe care mi-a propus-o Yvan Cassar, era prea clasică şi am reuşit să găsim una diferită. Discul s-a vândut bine şi cei de la Universal au fost mulţumiţi. Cât despre albumul Sicilen l-am făcut pentru că voiam să las ceva familiei mele, Când eram mic, străbunica mea îmi povestea Biblia într-un fel foarte plastic, cam în genul Big Fish al lui Tim Burton. Asta înseamnă, de fapt, opera: o lume de marionete! Pentru a reveni la Mariano, îi găseam o latură Zorro care mă amuza”.

Ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, și mezzosoprana Maria Jinga

Personajele Rodrigue şi Lancelot pot fi văzute şi ele ca eroi de cărţi de aventuri. Le Cid nu s-a mai montat la Opera din Paris de aproape un secol, iar Le Roi Arthus n-a fost prezentat niciodată în întregime. Le Cid poartă, din punct de vedere muzical, marca epocii. Rolul titular este, după părerea lui Alagna, redutabil, printre cele mai periculoase pe care a trebuit să le abordeze din cauza ambitusului, a acutelor, a notelor de trecere…

Bianca Fota, cea mai bună solistă de balet

“La Lancelot, una dintre dificultăţi constă în dominarea orchestrei, care este demenţială. Nici partitura aceasta nu este foarte confortabilă, seamănă cu Tristan, dar cu o terţă deasupra. Chausson n-a fost foarte apreciat în epoca sa, probabil pentru că o devansa cu mult”.

Roberto Alagna nu ezită niciodată să abordeze o operă rară, fie şi numai pentru o singură reprezentaţie, cum s-a întâmplat cu Fiesque de Lalo, la Festivalul de la Montpellier. Declară că este curios şi nu se poate împiedica să n-o facă, iar în cazul operei Fiesque, provocarea era cu atât mai mare cu cât opera n-a fost montată niciodată în timpul vieţi lui Lalo. Se gândeşte, de asemenea, la Cyrano de Bergerac de Alfano, a cărei partitură originală numai el a cântat-o. Îi pare rău că a cântat o singură dată rolul Maurizio din Adrianna Lecouvreur şi că n-a fost niciodată invitat să interpreteze Loris din Fedora.

Un alt rol pe care l-a abordat a fost Eleazar din La Juive, de Halevy, pe libretul Eugene Sue.

“Am şansa să memorez rapid. Este rezultatul anilor în care am făcut cabaret: mă produceam începând cu miezul nopţii şi rămâneam uneori până la ora 6 dimineaţa. Trebuia să învăţ 6 sau 7 cântece noi în fiecare zi. Cum făceam acest lucru printre primele mele spectacole de operă, vă imaginaţi ce rezistenţă fizică îmi trebuia… În felul acesta am învăţat să descifrez foarte repede şi mi-a fost de mare folos când a trebuit să pregătesc în câteva zile rolul Enea din Troienele”, declara el într-un interviu.

Este aşteptat pe scena Wiener Staatsoper unde va apărea alături de Anna Netrebko şi Ludovic Tézier, în Trubadurul, programat şi în 17 şi 19 februarie. Trubadurul este aşteptat cu nerăbare pentru că nu a mai fost programat la Viena de 16 ani, iar noua producţie i-a fost încredinţată lui Daniele Abbado, fiul maestrului dispărut în 2014.

Radu Enache, premiat pentru cel mai bun balerin

Între proiectele de viitor se numără debutul la Festivalul de la Bayreuth cu Lohengrin, în 2018. A fost invitat de mai mult ori, dar până acum a refuzat. De data aceasta a semnat un contract pe trei ani. Ceea ce îl neliniştea la această propunere era în primul faptul că trebuie să cânte în limba germană, pe care n-a practică. “Dar Aleksandra, care este poloneză, o vorbeşte curent şi mă va ajuta. Am nevoie de sensul cuvintelor, nu numai de muzica lor. Ador repertoriul german, sunetul limbii germane, dar originile mele franceze şi italiene m-au îndepărtat de ea până acum involuntar. John Mordler îmi sugerase ideea unui Tannhaüser în franceză, ceea ce era foarte tentant, dar proiectul nu s-a materializat”.

Întrebat dacă i se pare că vocile latine pot aduce ceva în muzica lui Wagner, Roberto Alagna a răspuns: “În mod sigur! De altfel, toate operele lui au fost cântate de asemenea voci. În Franţa, pentru a rămâne la tenori, i-am avut pe Georges Thill, Paul Franz… pe care îi ador. Wagner nu este făcut pentru oamenii care nu pot cânta nimic altceva. Dimpotrivă. Pentru a încarna Parsifal, cred că este nevoie de un sunet clar, luminos, nu de o voce grea şi întunecată. La fel pentru Lohengrin”.

Scena din spectacolul Carmen de Bizet al Operei Naționale din Iași

Roberto Alagna mărturisea că este foarte mulţumit de vocea lui de acum, pentu că ea începe să semene cu felul în care o aude el interior. Este solidă şi şi-a păstrat prospeţimea. La începutul carierei, vocea lui era mai întunecată, astăzi sunetele sunt mai rotunde, mai clare. “Pentru public, vocea de tenor este ceva supranatural. Tenorii au înlocuit acele imense staruri care erau, la timpul lor, castrati, şi ei continuă să fascineze oamenii. (…) Un lucru s-a schimbat, comunicarea. Astăzi, cu Internetul, oricine poate fi celebru foarte repede şi să dispară la fel de repede. Eu am început în 1983, mai întâi cu cabaretul, şi n-am fost cunoscut până în 1990. Ceea ce nu înseamnă că acum lucrurile sunt mai uşoare pentru tineri. Artiştii sunt din ce în ce mai puţin respectaţi, nimeni nu are grijă de ei. A obosit un cântăreţ? Să luăm repede altul! Şi toată lumea vrea noutăţi, ceea ce nu aranjează nimic”.

Îşi iubeşte nespus mica sa fiică de 2 ani, Malena: “Sunt senin, apreciez şi mai mult viaţa şi frumuseţea care mă înconjoară. Doresc să o pot însoţi pe Malena cât mai multă vreme posibil”, declara el în revista Opera, criticului Michel Parouty.

Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti el a interpretat E lucevan le stelle, din Tosca de Giacomo Puccini, şi Core 'ngrato, de Salvatore Cardillo, cât şi aria din Le dernier jour d’un Condamné, compusă de fratele său David Alagna, iar împreună cu soprana Nelly Miricioiu, Libiamo ne' lieti calici, din La Traviata, de Giuseppe Verdi.

Nelly Miricioiu și Corul Operei

În rest, un spectacol trenant, fără nerv, cu unele interpretări modeste, cu o regretabilă lipsă de comunicare către public, în dezacord cu fastul scontat al acestei gale. Cei doi prezentatori Marius Constantinescu şi Rodica Lazăr au încercat în zadar să mascheze momentele penibile. Din păcate, şi scenografia spectacolului a fost neinspirată, frizând kitschul, cu statui poleite “în aur”, de un gust îndoielnic. Şi tot din păcate, nu au fost nominalizaţi unii dintre marii interpreţi, precum mezzosoprana debutantă Asineta Răducan, ce a interpretat rolul Leonorei, regizori, precum regizorul Graham Vick, sau balerinii Minoiu, Velicu, Trzensimiech sau coregraful Johann Kobborg, pentru baletul Manon…

Directoarea ONB, Beatrice Rancea, se poate lăuda cu splendide reuşite la Opera din Iaşi. O aşteptăm şi pe scena Operei Naţionale bucureştene cu asemenea performanţe, sperând că va reuşi să evite situaţiile tulburi din trecut şi persoanele care le-au generat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News