Data publicării:
Gala Asociației Furnizorilor Casei Regale a României: Carmistin, performanță și calitate a produselor
Performanța profesională și calitatea înaltă a produselor Carmistin, comercializate sub brandul La Provincia, au fost premiate în cadrul celei de-a șaptea ediții a Galei Asociației Furnizorilor Casei Regale a României, care a avut loc la InterContinental Athénée Palace, în seara zilei de 9 mai 2023, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu.
Companiei Carmistin i-a fost decernată diploma de excelență de către Alteța Sa Regală Principele Radu, ca o recunoaștere deosebită pentru tot ceea ce întreprinde, ca parte a tradiției Asociației Furnizorilor Casei Regale a României de a răsplăti simbolic entități de afaceri din țara noastră a căror performanță profesională atinge înalte cote de calitate. Premiile au fost înmânate în acest an câtorva companii și instituții fără calitatea de membru în asociație. „Pentru noi, echipa Carmistin, este o mare onoare această recunoaștere a muncii și dedicației în slujba consumatorilor noștri. Mulțumim pentru apreciere Asociației Furnizorilor Casei Regale a României, asigurându-i că pentru Carmistin va rămâne mereu un privilegiu să producă hrană sănătoasă pentru oameni”, a declarat Justin Paraschiv, fondatorul și președintele companiei.
Din partea Casei Majestății Sale Custodele Coroanei la eveniment au participat Ion Tucă, directorul Casei MS și Radu Ghină, consilier regal.
Despre Carmistin
Grupul Carmistin este poziționat în prezent între primii trei producători de alimente din România. Grupul cuprinde peste 20 de companii active în producţia de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor, dar și în producţia de cereale, în cadrul Carmistin fiind integraţi în prezent fermieri cu peste 10.000 hectare teren cultivat, din care peste 30% reprezentând agricultura BIO. Obiectivul Carmistin este de a deveni cel mai mare producător de proteină animală din România.
Despre Asociația Furnizorilor Casei Regale Române
Reunind firme și profesioniști din domenii diverse de activitate, precum alimentație, electronic, porțelanuri, vinificație, modă sau meșteșuguri tradiționale, asociația și-a propus să devină catalizatorul eforturilor Furnizorilor Casei Regale Române de a promova cele mai înalte standarde de calitate și excelență în activitatea comercială.
Asociația este structurată după exemplul britanic al Asociației Furnizorilor Regali, care servește la informarea publicului despre activitatea și produsele deținătorilor acestui respectat simbol al calității. Reprezentând majoritatea furnizorilor Casei Majestății Sale, asociația a fost înființată pentru promovarea principiilor care stau la baza acordării acestui titlu de onoare, comparat uneori cu „un titlu nobiliar al comercianților”.
Despre semnificația zilei de 10 mai
Reamintim, în context, faptul că, începând din acest an, la data de 10 mai sărbătorim Ziua Independenţei Naţionale a României. Această zi are o semnificaţie deosebită în istoria poporului român, potrivit site-ului www.familiaregala.ro, fiind sărbătoare naţională în perioada în care forma de guvernământ în România era regatul. Așa cum arată în mesajul de astăzi prim-ministrul Nicolae Ciucă, „Printr-o înaltă ţinută morală, prin implicare şi prin ataşamentul faţă de România şi de poporul său, regalitatea a lăsat o preţioasă moştenire şi a oferit un exemplu demn despre maniera în care, prin sacrificii şi devotament, se pot împlini marile deziderate ale unei naţiuni”.
Mai multe detalii despre Gala Asociației Furnizorilor Casei Regale, pe site-ul Casei Regale a României:
https://www.romaniaregala.ro/jurnal/gala-asociatiei-furnizorilor-regali-2023/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News