Un spital din Ohio, SUA, a comis o mare gafă medicală: un rinichi a fost transplantat la o altă persoană. Pacientul care avea nevoie urgentă de rinichi a rămas în aşteptare şi nu se ştie când va fi operat. Cel care a primit rinichiul fără voia sa a rămas în spital, pentru recuperarea postoperatorie, scrie Mediafax.
Eroarea medicală a avut loc recent la University Hospitals, conform metro.co.uk. După incident, doi membri ai echipei de chirurgi au fost trimişi în concediu.
Cazul este investigat
Reprezentanţii unităţii spitaliceşti şi-au cerut scuze public, luni şi promit investigarea cazului.
Persoana la care a ajuns rinichiul era compatibil cu organul donat şi se reface în spital. Pacientul la care trebuie să ajungă rinichiul, va trebui să aştepte până va fi găsit un alt donator compatibil.
Spitalul a realizat 95 de transplanturi renale în 2021 şi 194, anul trecut.
Transplant de cord de la donatori cu COVID-19, cu succes şi fără contagiere pentru receptori
La începutul lunii iunie, două persoane din Italia fără anticorpi împotriva noului coronavirus au fost supuse, cu succes şi fără contagiere, unui transplant de cord de la donatori decedaţi care se infectaseră cu SARS-CoV-2, a informat Centrul Naţional de Transplant (CNT) italian, relatează EFE, conform Agerpres.
Este vorba de primele transplanturi din lume de organe prelevate de la donatori, decedaţi şi testaţi pozitiv pentru COVID-19, la pacienţi negativi şi fără anticorpi, notează CNT într-un comunicat.
Prima intervenţie a avut loc la spitalul Sant'Orsola din Bologna, la un bărbat de 64 de ani, iar a doua a avut loc la jumătatea lunii mai la spitalul pediatric Bambino Gesu din Roma, la un adolescent de 15 ani.
Receptorii de organe, care sufereau de cardiopatii severe, se aflau pe lista de aşteptare urgentă şi au obţinut o inimă graţie noilor norme în vigoare, care permit transplantul de organe vitale de la donatori, care au avut COVID-19, dar au decedat din alte cauze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)