GAFA incredibilă a Violetei Alexandru despre REVISAL
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Foto Guvernul României
Foto Guvernul României
Violeta Alexandru și-a acoperit lipsa analizei cu privire la impactul șomajului tehnic la stat cu o gafă. 

”Păi o luăm altfel. Nu există nicio evaluare într-un singur loc a tuturor angajaților din sistemul public și am mai vorbit despre acest lucru. 

În REVISAL, în registrul electronic de evidență a salariaților, sunt salariații din sistemul privat.

În România, fiecare angajator își știe structura echipei și funcție de moment, se face o centralizare pentru fundamentarea unor decizii, moment la care se văd anumite minusuri în bazele de date legate de tot ce înseamnă angajat în sistemul public. Există o bază de date la Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu privire la cei care ocupă funcții publice, dar cum știți, în sectorul public lucrează și angajați contractuali. Prin urmare, de îndată ce toate aceste instituții își centralizează datele și își evaluează situația reducerii activității în anumite domenii, atunci vom avea poza generală asupra impactului măsurii anunțate de guvern.” a spus Violeta Alexandru, la Digi24, întrebată de numărul angajaților de la stat afectați de șomaj tehnic. 


Însă, în REVISAL, se regăsesc și angajații de la stat. Din 2017, s-a revenit, prin Hotărâre de Guvern (905/2017) la un Registru general de evidență a salariaților, după ce, în noiembrie 2016 fusese împărțit în Registru public și Registru privat. După un an, Guvernul a revenit la ideea de registru unic. 

Deși se regăsesc în REVISAL și angajații de la stat, numărul lor total nu este cunoscut de autorități, pentru că unele structuri ale statului țin secrete aceste informații (MApN, SRI, SIE), iar alte tipuri de angajați, precum funcționarii publici, nu sunt raportate în sistemul Revisal al Inspectiei Teritoriale a Muncii (ITM), referindu-ne strict la acest aspect invocat de ministrul Muncii. Pentru ultima categorie, există Agenția Națională a Funcționarilor Publici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel