Data publicării:

Gael Monfils, retragere de la Țiriac Open. Un alt francez vine în locul său

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Gale Monfils s-a retras de la turneul ATP 250 Țiriac Open.

Francezul Gael Monfils, locul 40 ATP, s-a retras de la turneul 250 ATP Țiriac Open, turneu revenit în circuit după o pauză de opt ani, care urmează să se desfășoare în perioada 14-21 aprilie la București.

Locul său va fi luat de un alt jucător din Hexagon, tânărul Hugo Gaston (locul 95 ATP).

Retragerea lui Monfils (37 de ani) a fost motivată de faptul că acesta s-a calificat calificat în turul secund al turneului ATP 1.000 de la Monte Carlo, turneu ce se află în desfășurare în această săptămână.

După victoria din turul inaugural, Monfils a fost întrebat dacă ia în calcul participare la Jocurile Olimpice de la Paris.

"Eram pe locul 400 în lume, oamenii nu te lasă să crezi în visurile tale, toată lumea râdea de mine.

Ei bine, când am spus că nu sunt așa departe anul trecut, eram pe locul 400. Dar nu mă gândesc la asta. Anul trecut am scris mai multe articole pe LinkedIn și le-am citit recent și am impresia că oamenii voiau ca eu să renunț la tenis. Eram pe locul 400 în lume.

Oamenii nu te lasă să crezi în visurile tale. Oamenii nu te cunosc. De asta încerc să interacționez cu fanii mei adevărați. Nu am nevoie să câștig 20 de turnee, dar să câștig un meci aici, un meci dincolo, despre asta e vorba.Doar legendele câștigă totul.

Nu îți permite nimeni să spui Știi, am 36 de ani și sunt pe locul 400 ATP, dar vreau să revin la cel mai înalt nivel. Toată lumea râdea de mine în acel moment", a declarat Monfils, citat de Eurosport.

Monfils, învins de Medvedev

În turul al doilea, Monfils a pierdut în fața rusului Daniil Medvedev, scor 6-2, 6-4, după un meci în care prestația fostului lider mondial a fost umbrită de ieșirea nervoasă la adresa arbitrilor. 

Chiar dacă după victorie, rusul s-a declarat fericit că a reușit să treacă peste moment și a recunoscut că nu se poate controla în astfel de situații, atât sportivii, cât și publicul l-au taxat pentru comportamentul neadecvat de care a dat dovadă.

”În primul rând, știu cine sunt și de unde vin, știu care este atitudinea mea, că uneori să înnebunesc pe teren, fie din cauza mea, a echipei mele, a spectatorilor sau a arbitrului de scaun. Încerc să lucrez la asta, să înnebunesc mai puțin și să nu-mi afecteze jocul. 

Sunt fericit, poate vor fi meciuri pe care le pierd din cauza asta, dar azi am știut să mă descurc când eram condus 3-1 (n.r. în setul secund, când Monfils a condus cu 4-1), acolo am reușit să stau liniștit și să continui să lupt.

Mi-am spus iar și iar că nu vreau să pierd jocul din cauza a ceea ce s-a întâmplat, îmi doream foarte mult să câștig, așa că am reușit să o fac. Uneori nu-ți controlezi emoțiile pe moment, dar mai târziu este loc să-ți corectezi gândurile, asta mi-a fost foarte greu de la începutul carierei mele”, a spus Medvedev, citat de puntodebreak.com

Citește și: Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, în urcare în clasamentul WTA. Urmează întâlnirea cu Ucraina, în Billie Jean King Cup

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel