Data actualizării:
Data publicării:

Gâdea, destăinuire șoc. Amenințare în stil mafiot și legătura cu Băsescu și Ciuvică

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Mihai Gâdea a povestit un episod revoltător care îl are protagonist pe Traian Băsescu.

Realizatorul TV a povestit ce i-a transmis fostul președinte prin intermediul unui interpus și ce soluție a găsit, cu ajutorul lui Mugur Ciuvică, pentru amenințarea primită.

"Vreau să vă fac o destăinuire. A fost un moment, la începutul anului trecut, când Băsescu Traian, printr-un interpus, m-a căutat încercând să găsească o formulă pentru a o lăsa mai moale. Mai mult decât atât, mi-a transmis prin respectivul că dacă lucrurile nu se întâmplă așa, până în toamnă suntem istorie. Printre oamenii cu care am vorbit foarte discret despre aceste amenințări a fost Mugur Ciuvică. El a stat, s-a gândit, iar a doua zi a venit cu soluția. Mi-a zis să îi scriu un bilet și să îl transmit prin intermediarul respectiv. Mi-a spus să îi spun așa: Domnule, este ceva foarte personal, să nu deschidă decât el (n.r Traian Băsescu), iar în biletul respectiv scrieți să se ducă undeva. Nu pot să spun unde. Au fost momente pe care nu le știți, momente în care s-a exercitat o presiune uriașă", a povestit Mihai Gâdea la lansarea cărții lui Mugur Ciuvică - "Zece ani răi".

Prezentarea oficială a cărţii "Zece ani răi", care poartă semnătura analistului politic Mugur Ciuvică, a avut loc joi la Târgul de carte Gaudeamus.

Volumul scris de preşedintele Grupului de Investigaţii Politice are 300 de pagini şi conţine dezvăluiri despre războiul de zece ani care a avut loc între Traian Băsescu şi Dan Voiculescu şi sistemul represiv creat de fostul preşedinte al României în cele două mandate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel