Data publicării:
Gabriela Ruse, calificată pe tabloul principal al US Open. Se alătură altor două românce
România va avea trei jucătoare pe tabloul principal de la US Open, ultimul Grand Slam al anului: Gabriela Ruse, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.
Gabriela Ruse a reușit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului de Grand Slam US Open, ultimul al anului, care debutează luni, la arenele Flushing Meadows din New York, după ce a învins-o pe filipineza Alexandra Eala cu 3-6, 6-1, 6-4, joi, în ultimul tur al calificărilor.
Ruse (26 ani, 124 WTA) a avut nevoie de mai bine de două ore de joc (2 ore și 8 minute) pentru a trece de Eala (19 ani, 148 WTA). Românca a reușit 5 ași, dar a comis și 8 duble greșeli. Ruse a totalizat 38 de mingi câștigătoare, față de 17 ai adversarei, dar a făcut și 36 de erori neforțate, spre deosebire de cele 26 ale filipinezei, scrie Agerpres.
Gabriela Ruse, care și-a asigurat un cec de 100.000 de dolari și 40 de puncte WTA, nu a trecut de turul secund la US Open până acum, anul trecut pierzând în runda inaugurală.
Ruse este a treia româncă ajunsă pe tabloul principal de simplu la US Open, după ce Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au intrat direct, datorită clasamentului.
Citește și: Djokovic, mai bun decât Alcaraz. S-au ”încălzit” înainte de US Open într-un meci de dublu, demonstrativ
Ce adversare vor avea româncele
În urma tragerii la sorți, Ana Bogdan (locul 103 WTA) o va întâlni pe Arantxa Rus (Olanda, locul 75 WTA), pe care românca o conduce cu 4-0 în meciurile directe, cea mai recentă victorie a fost în sferturile de finală de la WTA 250 Transylvania Open Cluj-Napoca, scor 3-6, 7-6 (6), 7-6 (5), iar prima victorie a fost în calificările de la Australian Open, în 2017.
Jaqueline Cristian (locul 68 WTA) se va confrunta cu rusoaica Daria Kasatkina (locul 12 WTA), care conduce cu 2-0 în întâlnirile directe. Cele două victorii au fost obținute în sferturile de finală de la Charleston (SUA), 2024, scor 7-6 (4), 6-2, 6-3, respectiv la Doha, în 2022, scor 6-2, 6-2.
Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu (71 WTA), campioană la US Open în 2021, după ce a venit din calificări, fără să piardă vreun set, o va întâlni în primul tur pe americanca Sofia Kenin (55 WTA). Aceasta va fi prima lor confruntare.
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (169 WTA), care a cucerit trofeul la Flushing Meadows în 2019, va avea un meci foarte dificil în primul tur, contra italiencei Jasmine Paolini, numărul cinci mondial.
Reamintim că anul trecut, la feminin, US Open a fost câștigat de Coco Gauff. Principala favorită a actualei ediții este poloneza Iga Swiatek, lidrrul mondial al tenisului feminin și medaliata cu bronz la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News