Gabriela Firea: Strigatoare la cer demagogia PNL privind situația RADET
Primăria Capitalei și Primarul general Gabriela Firea condamnă ferm orice tentativă a reprezentanților Opoziției din Consiliul General de a obține beneficii politice pe seama problemelor din sistemul de termoficare al Bucureștiului, potrivit unui comunicat primit la redacție.
Dupa ani de zile de subfinantare crasa, acum Primaria Capitalei investeste de 2 ani constant in sistemul de termoficare: CET-uri noi, retea de distributie modernizata, centrale de cvartal. Proiectele continua si in anul 2019
Dat fiind faptul că actuala administrație este prima din ultimii 28 de ani care a stopat jaful din acest sistem și a demarat acțiuni concrete de modernizare și eficientizare a producerii și distribuției de energie termică, precizează Primăria Capitalei.
„Consider strigatoare la cer demagogia PNL privitoare la situatia RADET, în condițiile în care acest partid a deținut controlul total asupra acestei regii în ultimii 10 ani înainte de mandatul meu, timp în care au asistat pasivi, sau poate chiar activi, la degradarea sistemului de termoficare din București și la acumularea datoriilor istorice către ELCEN. Știm cu toții că sunt probleme în rețea, dar cred că oricine intelege ca nu aveam cum să fi rezolvat în doi ani ceea ce nu s-a făcut de la Revoluție încoace. Încă din primele luni de mandat am luat decizia de a unifica producția și distribuția energiei termice în București. În multe alte orașe din țară centralele au fost preluate gratuit de către administrația publică locală, iar noi nu reușim, iată, să le preluam nici cu bani, deși am făcut toate diligențele necesare de 2 ani.
Înțeleg nemulțumirea, pe deplin justificată, a celor care nu au căldură sau apă caldă în apartamente dar nu-i pot amăgi, așa cum o fac politicienii lipsiți de responsabilitate din Opoziție, că există soluții miraculoase care să rezolve peste noapte, sau peste vară, problemele din sistemul de termoficare. Pot să le promit însă că ne vom ține cu maxima seriozitate de planul de reabilitare a acestui sistem pe care l-am început deja și că, în următorii ani, vom fi din ce în ce mai puține probleme", a declarat Gabriela Firea.
Primaria Capitalei investeste constant in sistemul de termoficare al Municipiului Bucuresti, o serie de proiecte fiind deja realizate, altele sunt in derulare sau in diferite etape pregatitoare.
Totodată, actuala administratie publica a Municipiului Bucuresti este pregatita pentru modernizarea si reabilitarea Sistemului de Alimentare Centralizata cu Energie Termica - SACET. Pentru o corecta informare publica, va transmitem stadiul tuturor acestor proiecte.
Dezvoltarea a noi unitati de producere a energiei termice in cogenerare, de inalta eficienta (CET-uri)
Primaria Municipiului Bucuresti, prin Compania Municipala Energetica Bucuresti SA, a demarat proceduri pentru dezvoltarea a doua noi centrale termice de acest tip, in zonele identificate ca fiind deficitare (Aviației, respectiv Bd. Basarabia), asa cum este prevazut in Strategia de alimentare cu energie termica in sistem centralizat a consumatorilor din Municipiul Bucuresti.
Astfel, in prezent este finalizat studiul de solutie in vederea constructiei primului din cele doua CET-uri, studiu realizat cu finantare de la Guvernul Japoniei in baza Memorandumului incheiat in acest sens intre PMB, Ministerul Energiei si Compania Japoneza ITOCHU. Sumele necesare pentru a demara aceasta investitie au fost alocate Companiei municipale amintite, care este in plin proces de identificare a locatiilor pentru cele doua viitoare centrale.
In situatia in care, in viitorul imediat, necesarul de energie electrica si termica va impune noi investitii, PMB va avea in vedere dezvoltarea si a altor CET-uri, in plus fata de cele amintite.
Investitii in reteaua de termoficare
Prioritizarea investițiilor RADET și ale Primăriei Municipiului Bucureșt are în vedere reabilitarea imediată a rețelei de transport apă fierbinte, componentă a SACET care produce cea mai mare parte a pierderilor de căldură înregistrate pe întregul sistem.
Pentru identificarea segmentelor de rețea care necesită cu prioritate reabilitare/modernizare și pentru a putea totodată asigura alocările bugetare necesare, a fost elaborat în anul 2017 un studiu de fezabilitate care a evidențiat necesitatea de a efectua lucrări de reabilitare pentru 501,44 km conducte (250,72 km de canal de termoficare).
Pentru a degreva, parțial, bugetul local de efortul investițional pe care acest obiectiv îl presupune, o parte din lucrări – pentru 212 km de conducte, sunt cuprinse in proiectul pregatit de municipalitate pentru a primi cofinanțare din fonduri europene, prin programul POIM OS 7.2 „Creşterea eficienţei energetice în sistemul centralizat de furnizare a energiei termice în Municipiul Bucureşti". Până în prezent, au fost definitivate: actualizarea studiului de fezabilitate si depunerea acestuia spre verificare la Autoritatea de Management, documentul tehnic conform cerințelor experților Jaspers, analiza cost-beneficiu, planul tarifar, depunerea documentaţiilor pentru obţinerea avizelor/autorizațiilor solicitate prin certificatul de urbanism (29 de avize obținute), procedura de evaluare a impactului asupra mediului (decizia etapei de evaluare inițiale și de încadrare) - ca etapă a procesului de obţinere a Acordului de mediu. Actualizarea SF a fost necesară având în vedere modificarea indicatorului de lungime, care a impus actualizarea multiplelor componente ale studiului.
Valoarea investiției se ridică la 994.349.671 lei fără TVA (circa 213,6 milioane Euro)
Pentru alte tronsoane de rețea care insumează 63,24 km de conducte, tronsoane care au înregistrat în ultimul timp cel mai mare număr de avarii și pentru care trebuie începute imediat lucrările indicatorii tehnico-economici stabiliti prin studiul de fezabilitate au fost aprobati HCGBM nr. 216/2018. Valoarea investiției se ridică la 274,894,009 Lei fără TVA, iar contractul de proiectare cu execuție a fost atribuit Companiei Municipale Energetica București SA. Până în prezent, a fost finalizată etapa de proiectare a trei obiective din totalul celor șapte aferente investiției, urmând ca ordinul de începere a lucrărilor de execuție să fie dat la încheierea sezonului de încălzire 2018-2019, pentru următoarele tronsoane:
Obiectivul 2 – Magistrala II Sud – CS1 (CET)–CS5 Bobocica, cu o lungime de 4,27 km;
Obiectivul 6 – Magistrala Progresu Ferentari CF6-C14S, cu o lungime de 6,3 km;
Obiectivul 7 – Magistrala I-III Vest – CD9 – CD5, cu o lungime de 950 m.
Pentru restul de 226 km de coducte, începând din acest an vor fi demarate procedurile necesare în vederea elaborării documentației pentru achiziția lucrărilor de proiectare și execuție. Prioritizarea lucrărilor va avea loc după influența pe care o au în asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică.
Mentionam, totodata, ca la constructia bugetului pe 2019, pe langa sumele alocate investitiilor mentionate mai sus, vor fi alocate toate sumele solicitate de RADET pentru alte tipuri de investitii (realizate direct de catre regie).
Modernizarea centralelor existente
Investitiile municipalitatii au fost directionate si spre lucrari de modernizare a centralelor termice zonale sau de cvartal, ca masura de eficientizare a producerii si furnizarii energiei termice in Capitala, proiecte ce vor fi continuate in acest an.
Astfel, in luna octombrie 2018 au fost demarate lucrarile de modernizare la Centrala Termica Amzei, prin Compania Municipala Energetica Bucuresti SA. Lucrarile vor fi reluate in primavara anului 2019, ca urmare a faptului ca in sezonul rece centrala continua sa livreze populatiei agent termic si apa calda. Valoarea investiției se ridica la 2.865.615 lei fără TVA.
Totodată, pentru partea de producere a energiei termice în cogenerare, în conformitate cu prevederile Strategiei de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a consumatorilor din municipiul București, PMB deruleaza proiectul de modernizare a CTZ Casa Presei, care va asigura o parte din necesarul de energie termica in zona de nord a Capitalei. Studiul de fezabilitate si indicatorii tehnico-economici au fost aprobati prin HCGMB nr. 48/2018. Valoarea investiției se ridică la 52.175.564 lei (exclusiv TVA). Dupa delegarea serviciului public de producere a energiei termice, Compania Municipala Energetica Bucuresti va demara procedura de achizitie necesara inceperii lucrarilor sus amintite.
În anul 2019, vor fi modernizate tot de către PMB, centralele termice de cvartal Luterană și Rosetti, proiecte ale căror valori sunt estimate la 6.090.000 lei, respectiv 1.846.270 lei.
Delegarea serviciilor
In prezent, Municipiul Bucuresti, prin Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Termoenergetica Bucuresti-Ilfov, are pregatita documentatia pentru delegarea serviciilor de productie, transport si distributie a energiei termice catre Compania Municipala Energetica Bucuresti SA, conform Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Proiecte RADET
O serie de investiții au fost realizate la nivelul RADET, procesul de modernizare a sistemului de termoficare fiind continuat și in acest an:
1. Reabilitarea a 22,8 de km din rețeaua primară și 100,9 km din reţeaua secundară de termoficare
Radet Bucureşti a înlocuit, în anul 2017, un total de 11.3 km și 11.5 km în anul 2018, comparativ cu perioada cuprinsă între anii 2010 – 2014, cand au fost înlocuiţi timp de 4 ani aproximativ 20 de km de reţea primară.
2. Reînceperea investiţiilor în reabilitarea reţelei de termoficare după o perioadă de 7 ani, în care acestea au fost blocate, respectiv 13,72 km de reţea.
3. Lucrari de modernizare a sistemului de transport si distributie a energiei termice au fost realizate in cartierele Aviatiei - PT 1, 2, 3, 4, 5 si 6 Aviatiei, fiind modernizati 17.4 km lungime conducta retea – valoare realizata conform contracte 22.077.810 lei fara TVA si Drumul Taberei - ansamblul MICRO 2 – lot 5fiind modernizati 8.2 km lungime conducta retea – valoare realizata conform contractului, in valoare de 5.447.584,37 lei fara TVA.
Totodata, au fost realizate si receptionate lucrari de reabilitare a retelelor termice aferente cartierelor Rahova si Titan: 5,5 km lungime conducta retea primara aferenta zonei Cotroceni-Ana Davila-Spital Municipal si Ana Davila-Academia Militara-Panduri – in valoare de 15.896 lei fara TVA si 10 km lungime conducta retea primara aferenta zonei Liviu Rebreanu-1 Decembrie 1918 – in valoare de 20.591 lei fara TVA.
De asemenea, in aceasta perioada s-au realizat si lucrari de modernizare si eficientizare a centralelor termice de cvartal si a instalatiilor de distributie aferente – CT 6, CT 10 si CT 13 Bucurestii Noi, CT Barbu Vacarescu, CT Bucur si CT Caporal Balan. Capacitatile realizate insumeaza 2.7 km lungime conducta retea.
Până acum au fost modernizate 3 centrale, celelalte 3 centrale urmand a fi modernizate in cursul anului 2019. Valoarea totala realizata conform contractelor se ridica la 2.207.760 lei fara TVA.
In prezent, la nivelul RADET se afla in procedura de achizitie lucrarile de modernizare pentru centralele Floreasca si Ferentari. Concret, procedura se afla in etapa de analiza tehnica a documentatiei depuse de ofertanti.
4. Deblocarea în 2018 a procesului de modernizare şi automatizare a sistemului SCADA –o investiţie de aproximativ 50 de milioane lei
Un alt obiectiv realizat de regia autonomă îl reprezintă actualizarea sistemului SCADA - investiţie începută în 2009, blocată în anul 2011 şi reluată în anul 2018 - cu rol important în modernizarea şi reabilitarea sistemului de termoficare, care presupune transmiterea de date între dispeceratul central şi punctele termice, monitorizarea şi controlul de la distanţă al sistemului de termoficare.
5. Deblocarea în ultimii doi ani a achiziţiilor pentru materiale necesare reabilitării reţelor termice
Tot în ultimii doi ani au fost refăcute licitaţiile şi procedurile necesare pentru achiziţionarea unor dispozitive şi elemente importante în procesul de funcţionare a sistemului de termoficare. Astfel, au fost achiziţionate, pentru prima dată în ultimii şapte ani, vane - dispozitive în cazul cărora înlocuirea este de multe ori mai importantădecât însăşi înlocuirea conductelor. Pentru motopompele pentru apa fierbinte, electropompele submersibile şi vanele cu acţionare electrică necesare reabilitării reţelei primare au fost încheiate la sfârşitul anului 2018, în baza bugetului aprobat de PMB, acorduri-cadru pe o perioada de 12 – 24 luni.Valoarea acestora este de aproximativ 11, 10 milioane de lei (fără TVA).
6. Reabilitarea a 64 de kilometri de reţea distribuţie energie termică
Începerea din primăvara anului 2019 a reabilitării a 64 de kilometri de reţea de distribuţie energie termică.
7. Deblocarea primelor servicii de reparaţii cu firme terţe pentru reabilitarea reţelei termice
Tot din primăvara anului 2019 se va relua colaborarea cu terţii în vederea realizării lucrărilor de reparaţii în reţeaua de distribuţie a energiei termice. RADET nu mai este un sistem închis, prin care numai unii furnizori reuşeau să patrundă, ci, dimpotrivă, dă dovada de transparenţă în relaţia cu terţii.
Începerea în 2018 şi continuarea în 2019 a lucrărilor de modernizare a reţelelor de termoficare aferente punctelor termice 2 Aviaţiei şi 6 Aviaţiei - blocate din anul 2010, pentru care s-a utilizat şi se va utiliza în continuare 71% din ţeava existentă în depozitele regiei autonome şi nefolosită din anul 2010.
Vezi si: Iohannis-PNL, întânire secretă. Schnecker: MIZA. Motivul plecării lui Antonescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News