Data publicării:

Gabriela Firea, revoltă: Nu le pasă de copii! Guvernul își încalcă până și decizia privind creșterea în trepte și îngheață alocațiile copiilor

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Gabriela Firea / Foto: Facebook
Gabriela Firea / Foto: Facebook

Senatorul PSD Gabriela Firea a criticat dur decizia Guvernului de a îngheța alocațiile copiilor.

Senatorul PSD Gabriela Firea susține că Guvernul a decis înghețarea alocațiilor copiilor, iar prin această decizie va fi anulată și creșterea în trepte a alocațiilor, hotărâre de Guvern luată anterior. Firea a reamintit și despre faptul că tot Guvernul a anulat și decizia de dublare a alocațiilor, luată anterior de Parlament.

"Nu le pasă de copii! Nu le pasă de familiile din România! Parlamentul a decis dublarea alocațiilor copiilor! Guvernul de dreapta a anulat dublarea și a decis doar creșterea în trepte a alocațiilor copiilor, până la dublare. Acum, Guvernul împotriva oamenilor își încalcă până și decizia privind creșterea în trepte și îngheață alocațiile copiilor! O rușine! Cei de la putere nu sunt în stare să respecte nici măcar ce decid ei!", a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

VEZI ȘI: Mama care a mers 10 km pe jos pentru a economisi 5 lei, bani din care a cumpărat dulciuri copiilor

Orban, despre majorarea alocațiilor: Nu există resurse 

În acest an, alocaţiile copiilor au fost majorate în luna ianuarie cu 20%,. O nouă creştere, cu aceeaşi valoare, era aşteptată în iulie. Totuşi, această mărire se pare că nu va mai avea loc. Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a declarat în urmă cu câteva zile că nu există resurse pentru încă o creștere a alocațiilor de la 1 iulie.

"Au mai apărut păreri... Nu aş vrea să comentez. Sunt convins că vom ajunge la o soluţie. PNL, şi nu numai PNL, majoritatea acestei coaliţii a hotărât o formă la Senat prin care creşterea alocaţiilor s-a făcut numai de la 1 ianuarie. Hai să fim cinstiţi, nu există resurse ca să ne mai permitem încă o creştere a alocaţiilor în acest an dacă vrem să le creştem şi la anul. Şi ca atare, noi susţinem formula de creştere a alocaţiilor care s-a făcut la 1 ianuarie să nu se mai facă de la 1 iulie, ci să se facă de la anul", a spus Ludovic Orban.

Reamintim că în septembrie 2020, Guvernul a adoptat OUG 123/2020 ce prevedea o dublare a alocaţiilor de la acea dată, majorare care urma să se facă în cinci etape. Primele două, din august 2020 şi ianuarie 2021, au fost deja respectate, celelalte trei fiind prevăzute pentru iulie 2021, ianuarie 2022, și iulie 2022. În prezent, după mărirea din ianuarie 2021, alocaţiile au o valoare de 427 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi de 214 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani.

VEZI ȘI: Majorare alocații. Cîțu: Mă aştept ca membrii coaliţie să susţină programul de guvernare, nu legile PSD

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel