Data actualizării:
Data publicării:

Gabriela Firea, reacție la acuzațiile lui Mircea Geoană

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Gabriela Firea
Gabriela Firea

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a reacționat după ce Mircea Geoană a făcut mai multe declarații cu privire la partidul din care a fost exclus. 

Mircea Geoană: Ponta este micul Kim, nu micul Titulescu

"În legătură cu declaraţiile domnului Mircea Geoană, afirmăm că ieri, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, a fost un vot democratic, covărşitor pentru susţinerea preşedintelui PSD, premierul Victor Ponta, a preşedintelui executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, a celorlalţi vicepreşedinţi şi un vot la fel de categoric pentru excluderea celor trei colegi (80 de voturi pentru, din 84). Prin declaraţiile jignitoare de aseară şi de azi, am primit confirmarea că votul de ieri a fost unul corect pentru PSD, şi remarcăm, daca mai era nevoie, că am avut dreptate să ne despărţim de colegi care au altă agendă, decât soarta PSD şi a electoratului nostru", a transmis Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă remis DC NEWS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel