În data de 20 septembrie, prin diverse căi de comunicare (sms, whatsApp, reţele de socializare etc.), s-au vehiculat informaţii false, conform cărora fenomenele meteorologice ar fi mult mai grave decât s-a anunţat oficial, informaţii care au generat panica în rândul bucureştenilor, reaminteşte PMB.
Gabriela Firea solicită cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comunicare de informaţii false, prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 404 Cod penal.
Astfel, având în vedere informarea meteorologică pentru perioada 19 septembrie, ora 17,00 - 21 septembrie, ora 23,00, emisă de ANM, precum şi Nota transmisă de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti nr. 18.378/P/19.09.2017 (anexa 1), am dispus, în calitate de primar general, convocarea unui comandament pentru stabilirea măsurilor de protejare a populaţiei. Subliniez că am respectat solicitările transmise de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, respectiv 'luarea măsurilor specifice ce se impun pentru prevenirea apariţiei unor factori de risc ce pot afecta starea de normalitate a vieţii social economice a Capitalei, precum şi pentru monitorizarea cu toată atenţia a evoluţiei fenomenelor meteorologice periculoase, pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor situaţii de urgenţă', se arată în plângerea transmisă Parchetului.
Primarul general subliniază că, prin măsurile dispuse, s-a dorit informarea promptă şi corectă a populaţiei despre situaţia prezentată de către specialiştii în meteorologie şi comunicarea măsurilor necesare.
"Concret, am solicitat tuturor instituţiilor subordonate ale PMB să ia măsuri în consecinţă pentru protejarea vieţii şi bunurilor cetăţenilor. Cu toate acestea, în spaţiul public au circulat mai multe mesaje cu conţinut alarmant pentru locuitorii municipiului Bucureşti. Aceste mesaje făceau trimitere la o situaţie mult mai gravă decât cea prezentată de către autorităţi. (...) De asemenea, pe reţelele de socializare au fost publicate mesaje prin care populaţia era sfătuită să îşi facă provizii de produse de primă necesitate - pâine, lapte, apă, etc, precum şi informaţii false potrivit cărora primarul general a decis închiderea unor mall-uri. Aceste mesaje sugerau şi faptul că situaţia era mult mai gravă decât cea comunicată de primarul general şi au contribuit la generarea unei stări de panică în rândul cetăţenilor, arată PMB.
În plângere se mai arată că aceste activităţi au condus la subminarea încrederii în instituţiile statului, crearea de confuzie şi panică.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor