”Am văzut un draft (n.r. - al listei noului cabinet). Ne-am consultat, am dialogat, au fost mai multe propuneri, organizaţiile judeţene au făcut de asemenea propuneri şi toate acestea vor fi supuse dezbateri. Sunt câteva modificări la câteva dintre ministere", a precizat Gabriela Firea.
La capitolul fonduri europene sunt modificări.
"Sunt şi la acest capitol câteva modificări, nu neapărat de esenţă, nu vrem să împiedicăm sub nicio formă absorbţia de fonduri europene, ci, dimpotrivă, să o stimulăm, să o încurajăm", a arătat Firea.
Întrebată dacă este finalizată lista noului cabinet, Gabriela Firea a confirmat.
"Sunt şi doamne şi domni miniştri care îşi păstrează portofoliile, sunt şi doamne şi domni miniştri noi în acest cabinet. Aşa este şi normal, pentru că ne dorim o dinamizare a activităţii guvernului, o schimbare în bine", a adăugat aceasta.
Întrebată dacă există vreun ministru independent care nu are carnet de partid, vicepreşedinta PSD a spus: "Din câte ştiu eu nu, toţi colegii noştri sunt membri PSD sau ALDE".
Despre Tudorel Toader, ea a precizat: "Este asumat de colegii de la ALDE şi este decizia domniilor lor dacă îl vor şi convinge să intre în această formaţiune politică sau nu".
"Este asumat de coaliţie", a adăugat primarul Capitalei.
Gabriela Firea consideră că s-ar putea să existe şi nemulţumiri: "Tot ce este posibil".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand