Data publicării:
Gabriela Firea, demisie. Reacția PSD. Adrian Dobre: Vor trebui luate măsuri
Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre a vorbit despre amenințările Gabrielei Firea cu demisia.
Gabriela Firea a precizat public că va demisiona din toate funcțiile pe care le deține în partid în cazul în care PSD nu îi va susține proiectele.
„PSD îi susține proiectele”, a declarat Adrian Dobre. Întrebat de ce Gabriela Firea a amenințat cu demisia înainte de CEx, Adrian Dobre s-a rezumat să precizeze că ”acest lucru trebuie să o întrebați pe doamna Firea”.
„Eu nu știu de ce a spus asta sau care au fost rațiunile din spatele cărora domnia sa a vorbit de demisie, dar eu cred că proiectele importante trebuie grăbite pentru că oamenii așteaptă de la noi rezultate. PSD-ul sprijină Primăria Capitalei așa cum toate ministerele sprijină Primăria Capitalei.
Dacă sunt zone în care, de exemplu anumite ministere se mișcă mai greu, ele trebuie identificate. Am înțeles că doamna Primar General a avut o discuție cu doamna premier. S-au identificat aceste zone. Vor trebui luate măsurile în consecință”, a mai adăugat Adrian Dobre la DC News.
„Deși am avut mari dezamăgiri anterior, acum cred că parte din proiectele Capitalei vor fi rezolvate. Dacă nu, vă spun de pe acum: îmi voi da demisia din toată funcțiile politice, rămân simplu membru de partid, cred că oricum este cea mai onorantă calitatea aceea de a fi simplu membru de partid. La ce-mi folosesc aceste funcții de președinte PSD Ilfov, președinte interimar PSD București, vicepreședinte la nivel național dacă eu, cu aceste funcții, care par importante din exterior nu reușesc să-i conving pe colegii mei din Guvern și din Parlament să privească cu obiectivitate și claritate problemele Capitalei”, era afirmația Gabrielei Firea care a inflamat spiritele în PSD.
[citeste si]
Interviul în intergralitate poate fi vizionat AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News