Data actualizării:
Data publicării:

Gabriela Firea-Cătălin Predoiu. Firea răspunde criticilor aduse noului Cod Fiscal

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Purtătoarea de cuvânt a PSD Gabriela Firea i-a răspuns lui Cătălin Predoiu, după criticile aduse noului Cod Fiscal. 

Alegeri parlamentare 2024

"Cătălin Predoiu, cel care se dorește a fi premier din partea noului PDL, are o abordare extrem de ciudată pentru un membru al unui partid care pretinde a fi de dreapta. În mod normal, cei din noul PDL ar fi trebuit să salute măsurile de relaxare fiscală propuse de Guvernul Ponta. După ce în campania electorală au promis că, dacă vor veni la guvernare, vor tăia toate taxele și au mințit afirmând că actualul guvern va renunța la cota unică, iată acum că cei din noul PDL, prin vocea domnului Predoiu, nu sunt de acord cu scăderea cotei unice și reducerea TVA! Reducerile de taxe propuse în proiectul Noului Cod Fiscal au fost gândite atent de către Executiv și vor produce efecte pozitive pentru economia românească în următorii ani", a declarat Gabriela Firea.

PNL critică noul Cod Fiscal. Cătălin Predoiu: "Un instrument periculos"

Purtătoarea de cuvânt a PSD a adăugat: "Guvernului i-au fost necesare luni de zile pentru a face calcule de impact, prognoze economice și a ajunge la concluzia că aceste măsuri sunt pozitive, în timp ce domnul Predoiu s-a uitat peste proiect, a văzut că nu se propun tăieri de salarii sau mărirea TVA și a concluzionat că măsurile propuse nu sunt sustenabile. Rezultatele economice pozitive înregistrate în ultimii ani ne permit să avem o abordare mai relaxată în ceea ce privește taxele și impozitele. Sperăm că și Noul PDL va fi în final de acord cu această viziune și va vota pentru adoptarea noilor coduri". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel