Data publicării:

Gabriela Firea are un plan împotriva cutremurelor. De unde va începe

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

"Se uită mereu că în România există o zonă seismică activă, iar consolidarea clădirilor și educația civică pentru astfel de situații cad mereu pe ultimul plan. În opinia mea această chestiune trebuie tratată mult mai serios decât până acum. Expertizarea și consolidarea clădirilor trebuie să înceapă de la spitale și școli, pentru că acolo sunt bolnavi și copii care au posibilități limitate de a se salva în cazul unui seism. Apoi trebuie să continuăm cu incintele care găzduiesc mulți oameni, cum sunt sălile de spectacole, instituțiile publice, teatrele sau cinematografele. Desigur, în paralel trebuie să ne ocupăm și de blocurile de locuințe cu risc seismic ridicat. Iar toate acestea trebuie făcute în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, pentru că e vorba de obiective importante și de salvarea de vieți omenești și trebuie să existe o bună colaborare între instituțiile responsabile.

[citeste si]

În acest sens, am prevăzut în programul meu operaționalizarea Sistemului de management al situațiilor de urgență la nivelul Capitalei, astfel încât să fim pregătiți să acționăm în cazul producerii unei calamități. În acest centru unic de comandă trebuie să se regăsească circa 50 de instituții cu atribuții în acest domeniu: de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Municipului București la operatorii de utilități, de la Primărie și Prefectură până la Poliție și Jandarmerie. E foarte impotant să existe o coordonare între toți acești factori de decizie. Iar acest centru trebuie să dispună de infrastructura de harware și comunicații adecvată pentru situații de urgență.

Nimeni nu poate împiedica sau anticipa un seism. Dar asta nu înseamnă să stăm să ne uităm la drobul de sare și să ne rugăm să nu cadă. Trebuie să acționăm, să ne pregătim astfel încât să limităm cât putem de mult pierderile de vieți omenești", a declarat Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel