Data publicării:

Gabriela Firea, ajutor social pentru familii. Lista cu sumele de bani

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Acordarea unui ajutor social comunitar lunar pentru familia monoparentală al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 530 de lei inclusiv, figurează pe ordinea de zi a şedinţei din 31 octombrie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru de familie se situează până la 200 de lei inclusiv, acest ajutor ar urma să fie de: 300 de lei pentru familia cu un copil, 600 de lei pentru familia cu doi copii, 900 de lei pentru familia cu trei copii şi 1.200 de lei pentru familia cu patru copii sau mai mulţi.

De asemenea, proiectul prevede acordarea unui ajutor social comunitar lunar pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 201-530 lei, după cum urmează: 200 de lei pentru familia cu un copil, 400 de lei pentru familia cu doi copii, 600 de lei pentru familia cu trei copii şi 800 de lei pentru familia cu patru copii sau mai mulţi.

Sumele vor fi acordate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

Conform metodologiei, beneficiarii sunt familiile cu domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Bucureşti, formate din persoană singură şi copii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta. Prin persoană singură se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: este necăsătorită, este văduvă, este divorţată, al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească; al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor. Acte necesare: cerere tip, declaraţie pe proprie răspundere privind componenţa familiei şi extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar. Expunerea de motive este semnată de primarul general, Gabriela Firea. 'În prezent, familiile monoparentale care au venituri pe membru de familie de până la 530 de lei beneficiază de acordarea unei alocaţii pentru susţinerea familiei monoparentale în cuantum de maxim 240 lei, această sumă fiind acordată familiilor cu patru sau mai mulţi copii.

[citeste si]

Dată fiind această situaţie, familiile monoparentale au nevoie de protecţie socială adecvată în vederea ameliorării continue a calităţii vieţii lor, în cadrul familiei, prin implementarea de măsuri de reducere a sărăciei şi izolării sociale', se arată în document, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel