Vedeta Antena Stars mărturisește că a fost cu adevărat un eveniment deosebit, cu foarte mulți prieteni, o atmosferă caldă și multă energie pozitivă.
"Eu mi-am dori foarte mult să facem o petrecere în curte, iar Tavi mi-a ținut isonul. Am vrut să fie ca un picnic. Toată lumea s-a simțit excelent și noi la fel. Ne-am bucurat foarte tare că atât de mulți oameni au venit pentru Victoria. Inițial am avut 45 de adulți confirmați și 15 copii, iar la petrecere au venit până la urmă 65 de adulți și 20 de copii, ceea ce pentru noi a fost minunat, o surpriză tare plăcută.
Acum, privind retrospectiv, am convingerea că am făcut cea mai bună alegere pentru că am putut să o aniversăm în acest mod inedit. A ales de pe tăviță pixul, oglinda și banii. Inițial nu mi-am dat seama, era și foarte agitată la momentul respectiv, dar mai târziu, când am stat doar noi două în cameră, mi-am amintit că și eu, la rândul meu, am ales când eram mică aceleași obiecte de pe tavă. Mi s-a părut incredibil și emoționant în același timp", spune Gabriela Cristea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024