Data publicării:
GABRIEL SANDU ȘI DUMITRU NICOLAE, AREST LA DOMICILIU. DOSAR MICROSOFT
Fostul ministrul Gabriel Sandu şi omul de afaceri Nicolae Dumitru "Niro", urmăriţi penal în dosarul Microsoft, au părăsit, duminică, centrul de detenţie al Poliţiei Capitalei.
Ei au fost plasați în arest la domiciliu, în urma unei decizii luate de ÎCCJ. Cei doi au plecat în urmă cu puțin timp spre casele lor.
Primul a plecat acasă Nicolae Dumitru, urmat la scurt timp, în jurul orei 18.00, de Gabriel Sandu. Niciunul dintre ei nu a făcut declaraţii la ieşirea din centrul de arest al Poliţiei Capitalei, unde au fost aşteptaţi, cu maşina, de apropiaţi.
În cazul celor doi, instanţa supremă a hotărât, vineri, înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu.
Decizia nu a fost una definitivă, însă, nefiind contestată în termenul legal de 48 de ore nici de Sandu şi Dumitru, nici de procurorii anticorupţie, cei doi au ieşit duminică din arest preventiv şi vor face arest la domiciliu, scrie Mediafax.
Înlocuirea măsurii preventive în cazul lui Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru a fost cerută instanţei după ce, potrivit unor informaţii apărute în presă, aceştia le-ar fi dat anchetatorilor declaraţii prin care şi-au susţinut solicitarea de ieşire din detenţie.
Gabriel Sandu, de pildă, le-ar fi spus procurorilor că pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicaţiilor ar fi finanţat lunar PDL cu sume însumând aproximativ 300.000 de euro. El ar mai fi susţinut că i-ar fi înmânat aceşti bani direct şefului său, premierul de la acea vreme, Emil Boc.
Sandu le-ar mai fi declarat anchetatorilor care instrumentează dosarul Microsoft că o parte din banii daţi ca mită ar fi ajuns şi la foştii miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, dar şi la Roberta Anastase.
Fostul premier Emil Boc a negat că ar fi primit bani de la Gabriel Sandu, drept finanţare pentru PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News