Data publicării:
Gabriel Oprea, discuţie în contradictoriu cu două persoane, după ce a votat
Gabriel Oprea a avut o discuţie în contradictoriu cu două persoane, după ce a votat duminică, pe tema accidentului rutier în urma căruia a murit poliţistul Bogdan Gigină, fostul ministru de Interne amintind că în acest caz a primit de la instanţă o hotărâre definitivă şi irevocabilă conform căreia este nevinovat.
Discuţia s-a desfăşurat în curtea Şcolii Gimnaziale 150 unde se află secţia la care Oprea a votat. Întrebat de cele două persoane dacă îi este ruşine pentru acel accident, el a răspuns: „Nu mi-e ruşine. Am primit o hotărâre definitivă şi irevocabilă. A fost un accident. Nu am făcut eu groapa. Nu eu mă ocup de gropile Bucureştiului ca ministru de Interne. Eu nu candidez. Nu era viteză. Se mergea sub viteza legală. Şi eu trec la fel (pe lângă crucea ridicată la locul accidentului - n.r.). Mi-am dat demisia din toate funcţiile, m-am dus la Înalta Curte şi mi-a dat o hotărâre definitivă şi irevocabilă că sunt nevinovat. (...) Eu m-am luptat pentru drepturile militarilor şi poliţiştilor', potrivit Agerpres.
În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Bogdan Gigină, în vârstă de 28 de ani, care făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din Bucureşti, în urma căruia a suferit leziuni care i-au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, ministrul se deplasa către locuinţa sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News