"Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin hotărâre definitivă (Incheierea nr. 348 din 8 iunie 2018), cu autoritate de lucru judecat, că nu există nicio legătură între exercitarea atribuțiilor de serviciu de către domnul Gabriel Oprea, în funcția de vicepremier pentru securitate națională și în cea de ministru al afacerilor interne și accidentul rutier în care și-a pierdut viața polițistul motociclist.
Potrivit rechizitoriului DNA, vicepremierul pentru securitate națională și ministrul de interne la acel moment, se întorcea, în seara zilei de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19.30, de la o activitate pe linia securității naționale, care avusese loc la o unitate militară din Băneasa.
Tot în rechizitoriu, care este public, se arată foarte clar că viteza de deplasare a automobilului în care se afla ministrul de interne, era sub 60 km/h, deci mai mică decât viteza maximă admisă legal. Din rechizitoriu reiese, de asemenea, că polițistul a fost atenționat de către colegii de dispozitiv în legătură cu existența gropii în carosabil, așa cum reiese și faptul că groapa respectivă nu era semnalizată potrivit prevederilor legale", transmite UMPMV.
"Decizia ICCJ din anul 2018 - cu autoritate de lucru judecat - este, desigur, în continuare valabilă"
"În urma tragicului accident, politistul motociclist a fost avansat post-mortem de catre ministrul de interne, care a dispus ca sotia politistului sa fie angajata in Ministerul Afacerilor Interne si toate drepturile sa fie acordate familiei. Orice alte informații pot fi solicitate poliției rutiere, care a organizat deplasarea respectivă printr-un plan de măsuri.
După deschiderea dosarului accidentului de catre DNA, domnul Gabriel Oprea a demisionat din functia de senator, desi Senatul votase impotriva inceperii urmaririi penale in cazul sau si s-a pus la dispozitia justitiei. Cauza care se va judeca la tribunal pe fond este accidentul rutier.
Decizia ICCJ din anul 2018 - cu autoritate de lucru judecat - este, desigur, în continuare valabilă: nu există nicio legătură între exercitarea atribuțiilor de serviciu de către domnul Gabriel Oprea, în funcția de vicepremier pentru securitate națională și în cea de ministru al afacerilor interne și accidentul rutier în care și-a pierdut viața polițistul", se arată în comunicatul transmis de către Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor 'Mihai Viteazul' .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii