Data actualizării:
Data publicării:

Gabriel Mitulescu, chirurg: HEMOROIZI, la jumătate din populație. Boala cea mai tratată de FARMACIȘTI- Adevăratul pericol

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Gabriel Mitulescu, medic specialist chirurgie generală şi din 1998 medic primar chirurgie generală la Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni Bucureşti, a vorbit, în emisiunea ”Academia de Sănătate, de la DCNews , despre boala care apare la jumătate din populația țărilor dezolvate și, cu toate acestea, este tratată cel mai des de către farmaciști. Deși nu există o legătură între această boală și cancer, simptomele pot fi aceleași, astfel că un consult medical este esențial. 

”Exceptând cancerul de canal anal, tot restul afecțiunilor sunt catalogate ca afecțiuni benigne. Manifestările acestor boli- sunt cinci-șase simptome care se întâlnesc în toate bolile anale, pot să fie întâlnite și-n alte afecțiuni precum cancerul de colon și rect. 

Pentru întreaga populație, o sângerare în zona anală înseamnă hemoroizi și, din păcate și pentru mulți dintre medici. Dacă sunt catalogate ca și simptome aparținând bolilor coroidale, sigur că se pierde momentul terapeutic util al unei boli grave. 

Afecțiune gravă, cea mai tratată de FARMACIȘTI

Afecțiunile din această zonă sunt unele din cele mai tratate de farmaciști. Pacientul se duce la farmacie, spune că are o sângerare anală și atunci i se dă un tratament fără consult. Chiar și unele consulturi medicale suferă în această privință. Este păcat, pentru că regiunea anală are o accesibilitate foarte simplă, nu necesită, pentru examinare o aparutură sofisticată.

Se poate întâmpla să coexiste afecțiunile chiar dacă nu sunt manifeste în momentul examinării. 

Pe de altă parte, faptul că vine pentru un consult proctologic, examinarea și a colonului e un element de triaj. E foarte important, dacă tot examinează regiunea, pentru că nu s-a dovedit nicio legătură între cancerul de colon și hemoroizi, așa cum nu s-a dovedit nicio legătură între cancerul de rect și hemoroizi, dar coexistența sau frecvența mare și a cancerului de colon impune o examinare. 

Jumătate din populația unei țări dezvoltate are hemoroizi

Ar mai fi un aspect, se consideră că actualment, din populația unei țări civilizate cam jumătate au probleme anale, deci faptul că la un pacient care are cancer de colon găsim și hemoroizi este absolut banal.” a afirmat Gabriel Mitulescu, medicul specialist chirurgie, în emisiunea ”Academia de Sănătate” de la DCNews.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel