Data actualizării:
Data publicării:

Gabriel Cotabiță, anunț neașteptat din partea medicilor

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

În urmă cu câteva zile s-a zvonit că Gabriel Cotabiță a ieșit din comă și a rostit câteva cuvinte. Din păcate, informația a fost infirmată de medici.

Alegeri prezidentiale 2024

Surse medicale de la Spitalul Floreasca au declarat, pentru Ziarul Ring, că "acest lucru este imposibil atâta vreme cât pacientul are traheostomă şi este pe ventilaţie mecanică".

Cu toate acestea, o schimbare a apărut însă în starea artistului: are reflexe neurologice. Potrivit unor surse medicale, Gabriel Cotabiţă "îşi mişcă mâinile şi picioarele şi are ochii deschişi, aţintiţi spre tavan, însă nu clipeşte, nu reacţionează, nu priveşte. Pe moment, nu reacţionează nici când cei din jur vorbesc cu el.

Referitor la toate aceste afirmaţii, un renumit medic a spus: "Deschiderea ochilor fără a clipi şi privitul într-un punct fix se numeşte, în termeni medicali, plafonarea globilor oculari. Nu înseamnă nimic dacă pacientul dă ochii peste cap când creierul e făcut zob. Hematomul subdural sau alte chestiuni au în simptomatologie plafonarea globilor oculari. Faptul că are reflexe înseamnă că nu e decerebrat, adică are activitate cerebrală, dar nu se ştie cât de complexă. Răspunde la un stimul şi atât. Respiraţia şi circulaţia sunt funcţii elementare la nivel de bulb cerebral, dar la nivel de cortex, de scoarţă cerebrală, nu se ştie ce e acolo."

Evoluţie favorabilă

"Dacă se confirmă aceste date şi domnul Cotabiţă a deschis, într-adevăr, ochii şi reacţionează la stimuli, evident că este o evoluţie favorabilă. Însă toate aceste date constituie câţiva paşi mici care trebuie urmaţi de un pas mare: cel de evaluare a activităţii cerebrale complexe care să ne confirme dacă lucrurile stau aşa sau nu", a declarat conf. dr. Tudor Ciuhodaru, medic specialist în medicină de urgenţă şi toxicologie la Spitalul "Sf. Ioan" din Iaşi, mai scrie sursa citată.

VEZI ȘI: Gabriel Cotabiță s-a trezit din comă. Radu Buzăianu, cuvinte emoționante - EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel