Data publicării:

Gabriel Cotabiță, aflat pe patul de spital, are probleme cu legea

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Judecătorii au trebuit să ia o decizie, joi (21 mai), în lipsa lui Gabriel Cotabiţă, care timp de mai bine de un an a încercat să scape de o amendă "grasă", pe care a primit-o pentru că a parcat în loc nepermis.

Alegeri prezidentiale 2024

Gabriel Cotabiţă a vrut să anuleze o amendă în valoare de 765 lei şi a început, în aprilie 2014, un război cu Poliţia Locală a Sectorului 1. El fusese sancţionat pentru că, la 11 decembrie 2013, şi-a parcat neregulamentar automobilul, pe Strada Stockholm din Bucureşti. Poliţiştii locali i-au trimis cântăreţului o solicitare, pentru a le comunica cine se afla la volanul automobilului, care figurează pe numele său.

Artistul își dorea cu orice preț să câștige procesul

Gabriel Cotabiţă a refuzat să le spună oamenilor legii dacă el a condus sau nu automobilul respectiv, parcat neregulamentar, însă tot nu a scăpat de sancţiune. Aşa că a apelat la instanţă pentru a-i convinge pe judecători că amenda este nedreaptă. În luna septembrie, Judecătoria Sectorului 1 a respins plângerea artistului, dar acesta nu a cedat şi a făcut apel. Îşi dorea să câştige procesul, fiind convins că dreptatea este de partea lui. "Nu se poate vorbi de iertare, legea e lege pentru toţi. Dar, orice persoană care se consideră lezată de o sancţiune se poate adresa instanţei. În momentul de faţă aşteptăm decizia instanţei, singura care poate decide dacă artistul are dreptate şi trebuie exonerat sau dacă trebuie să achite amenda", au spus reprezentanţii Primăriei Sectorului 1, în subordinea căreia se află Poliţia Locală, scrie Click.

Ieri, artistul ar fi avut şansa să-i convingă pe magistraţi să-l scape de această sancţiune, însă el are de dus acum o bătălie mult mai grea. Se luptă pentru viaţa sa. De două săptămâni se află în comă la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce a fost găsit inconştient, într-o sală de fitness.

VEZI ȘI: Greșeala medicului în cazul Gabriel Cotabiță

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel